x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mexic: 11 persoane, printre care o familie de şase membri, inclusiv patru copii, împuşcate mortal

Mexic: 11 persoane, printre care o familie de şase membri, inclusiv patru copii, împuşcate mortal

25 Iun 2017   •   13:15
Mexic: 11 persoane, printre care o familie de şase membri, inclusiv patru copii, împuşcate mortal

O familie de şase persoane, trei poliţişti şi două femei au fost împuşcate mortal sâmbătă în trei cazuri diferite în statul Veracruz, una din cele mai violente regiuni din Mexic, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP. 

În oraşul Coatzacoalcos, un cuplu şi cei patru copii ai săi au fost seceraţi de gloanţe pe terasa restaurantului în care luau cina, a precizat într-un comunicat guvernatorul statului, Miguel Angel Yunes, care a spus că este vorba de "acte de o barbarie groaznică". 

În oraşul vecin Cardel, un comandant al poliţiei federale şi doi agenţi au fost împuşcaţi într-o ambuscadă a unor atacatori, potrivit sursei citate. De asemenea, două femei au fost împuşcate mortal sâmbătă la Orizaba, tot în statul Veracruz.

Situat în vecinătatea Golfului Mexic, statul Veracruz, bogat în petrol, este unul dintre cele mai periculoase din ţară, în principal din cauza confruntărilor neîntrerupte între cartelurile drogurilor: Zetas şi Jalisco Nueva Generacion.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: mexic impuscat persoane