Michael Cohen, fostul avocat al lui Donal Trump care a spus că ar încasa un glonț pentru președinte, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, conform BBC.
El este primul membru din cercul închis al lui Trump care a fost condamnat pentru presupusele ilegalități de la alegerile din 2016.
El a spus că este vinovat de mai multe infracțiuni, incluzând evaziune fiscală și minciuna în fața Congresului.
În tribunal, acesta nu l-a cruțat pe Donald Trump. Cohen, în vârstă de 52 de ani, i-a spus judecătorului că Trump l-a făcut să „urmărească o cale a întunericului, nu a luminii”.
Cohen și-a recunoscut vinovăția pentru rolul său de a plăti femeile care au avut aventuri cu Trump pentru a rămâne tăcute.
El va face închisoare timp de 3 ani simultan cu sentința de două luni pe care a primit-o pentru că a mințit Congresul îl legătură cu un proiect al lui Trump la Moscova.
Pe lângă sentință, i s-au confiscat și aproape două milioane de dolari. Acesta nu a oferit declarații.