x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 10 migranți au murit și 25 au fost răniți în Mexic, într-un accident mortal lângă granița cu Guatemala

Cel puțin 10 migranți au murit și 25 au fost răniți în Mexic, într-un accident mortal lângă granița cu Guatemala

de Redacția Jurnalul    |    01 Oct 2023   •   21:17
Cel puțin 10 migranți au murit și 25 au fost răniți în Mexic, într-un accident mortal lângă granița cu Guatemala
Sursa foto: Twitter

Cel puțin 10 migranți au murit și 25 au fost răniți duminică, atunci când un camion de marfă care îi transporta clandestin s-a răsturnat pe o autostradă din statul mexican Chiapas, au anunțat oficiali locali din domeniul securității, relatează APA, citând AFP.

Accidentul a avut loc în apropiere de granița cu Guatemala, potrivit raportului.

Acesta a fost al doilea accident mortal în mai puțin de o săptămână în care au fost implicați migranți.

O sursă din cadrul procuraturii, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat pentru AFP că victimele sunt toate femei cubaneze, inclusiv o minoră.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: migranti mexic