x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de persoane au protestat în Argentina împotriva avortului

Mii de persoane au protestat în Argentina împotriva avortului

24 Mar 2019   •   13:00
Mii de persoane au protestat în Argentina împotriva avortului

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Buenos Aires împotriva avortului, sub sloganul "marş pentru viaţă" şi agitând eşarfe bleu deschis, ca reacţie la o recentă mobilizare a mişcării pro-întrerupere voluntară a sarcinii a "eşarfelor verzi", informează duminică AFP. 

Manifestanţii, care beneficiază de susţinerea Bisericii, au desfăşurat un mare drapel argentinian şi au fluturat sute de banderole cu sloganuri precum "să nu ucidem viitorul", dar şi o păpuşă gigantică reprezentând un fetus. 

Manifestaţii similare au fost organizate în circa 60 de localităţi din Argentina. 

Problema avortului, pe care Argentina îl autorizează doar în caz de pericol pentru viaţa mamei sau în caz de viol, în virtutea unei legi ce datează din 1921, divizează populaţia din această ţară puternic influenţată de Biserica Catolică. 

Anul trecut, un text ce legaliza avortul a fost adoptat de deputaţi, înainte de a fi respins de senatori. De atunci, militanţii pro-avort şi-au reluat campania, organizând manifestaţii şi fluturând eşarfe verzi, dar şi făcând presiune pentru ca cei care vor candida în alegerile prezidenţiale şi legislative din 27 octombrie să oficializeze poziţia lor în această problemă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: argentina avort protest