x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pompeo a discutat la Riad cu regele Arabiei Saudite în legătură cu dispariţia jurnalistului Khashoggi

Mike Pompeo a discutat la Riad cu regele Arabiei Saudite în legătură cu dispariţia jurnalistului Khashoggi

16 Oct 2018   •   15:51
Mike Pompeo a discutat la Riad cu regele Arabiei Saudite în legătură cu dispariţia jurnalistului Khashoggi

Secretarul de stat american Mike Pompeo, trimis de urgenţă la Riad în legătură cu dispariţia la Istanbul în urmă cu două săptămâni a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a discutat marţi cu regele Salman al Arabiei Saudite şi cu ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir, informează AFP şi Reuters. 

'Sper că vă simţiţi confortabil aici', i-a spus suveranul saudit la începutul întâlnirii lui Mike Pompeo, în timp ce acesta i-a mulţumit pentru că a acceptat vizita sa la cererea preşedintelui Donald Trump. 

Întrevederea a durat circa 20 de minute, au informat jurnalişti. 

Şeful diplomaţiei americane urma să se întâlnească în cursul după-amiezii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, considerat omul forte al regatului saudit. 

'Cei doi discutau amiabil atunci când am intrat, apoi s-au oprit şi au stat în tăcere până când am părăsit încăperea', a afirmat un jurnalist, referitor la întâlnirea dintre Mike Pompeo şi şeful diplomaţiei saudite. 

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad şi editorialist la publicaţia The Washington Post, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o femeie cu cetăţenia turcă. 

Oficiali turci au declarat că Jamal Khashoggi a fost ucis de un commando saudit venit special de la Riad. Până acum, Arabia Saudită a negat orice implicare. 

Autorităţile turce au percheziţionat luni seara consulatul saudit la Istanbul în cadrul anchetei asupra dispariţiei jurnalistului Khashoggi. 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că anumite materiale din consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, unde Khashoggi a dispărut în urmă cu două săptămâni, au fost acoperite cu vopsea. 

Erdogan a afirmat că percheziţiile vor continua şi că anchetatorii caută materiale toxice în consulat. 

Oficiali turci au declarat pentru Reuters că autorităţile deţin o înregistrare audio care dovedeşte uciderea jurnalistului în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul. 

'Speranţa mea este că vom putea ajunge la concluzii care să ne ofere o opinie rezonabilă cât mai curând posibil, deoarece ancheta vizează multe lucruri, precum materiale toxice şi unele materiale care au fost acoperite cu vopsea', a mai spus Erdogan la Ankara.

Ministrul de externe german Heiko Maas şi omologul său francez Jean-Yves Le Drian au făcut apel marţi la unitatea comunităţii internaţionale în legătură cu posibila ucidere a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. 

'Vrem să ştim ce s-a întâmplat acolo', a declarat Heiko Maas în cadrul unei întrevederi cu Jean-Yves Le Drian la Paris. 

'Odată ce ştim, vom trage concluziile', a mai spus Maas, adăugând că a vorbit luni cu secretarul de stat american Mike Pompeo în legătură cu acest subiect, înainte ca diplomatul american să plece în Arabia Saudită.AGERPRES

×
Subiecte în articol: mike pompeo Riad