x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milano: Atentat asupra unei cazărmi a carabinierilor

Milano: Atentat asupra unei cazărmi a carabinierilor

12 Oct 2009   •   00:00
Milano: Atentat asupra unei cazărmi a carabinierilor

Un bărbat a lansat în această dimineaţă un dispozitiv exploziv împotriva unei cazărmi a carabinierilor din Milano, în nordul Italiei, relatează agenţia ANSA. Atentatul s-a soldat cu rănirea autorului şi a unui poliţist. Înainte de a se arunca în aer, atacatorul a strigat "Plecaţi din Afganistan!", o referire la retragerea militarilor italieni din această ţară.



Ancheta preliminară arată că  autorul atacului este un bărbat de 35 de ani, de origine libiană, care a folosit un dispozitiv artizanal de putere mică. Autorul a cerut retragerea trupelor italiene din Afganistan, informează Corriere della Sera în ediţia electronică. Potrivit acestei surse, atacul avut loc la ora 7.45 (8.45 ora României) la intrarea în unitatea Regimentului I de Transmisiuni şi Artilerie, în Piaţa Giuseppe Perucchetti din Milano. Imigrantul nord-african este în stare gravă, pierzând o mână şi fiind rănit în zona feţei. A fost transportat la Spitalul Fatebenefratelli.  Un militar în vârstă de 23 de ani a fost rănit uşor în atentat.

Potrivit reconstituirii, atacatorul s-a apropiat de intrarea în unitatea militară şi a încercat să profite de momentul în care poarta era deschisă pentru intrarea unui autoturism condus de un angajat. Agresorul a încercat să pătrundă în curtea unităţii, dar a fost observat de militarii care se aflau în gardă. Aceştia au încercat să îl oprească, iar în acel moment s-a produs explozia. Înainte de a se arunca în aer, atacatorul a strigat "Plecaţi din Afganistan!", o referire la retragerea militarilor italieni din această ţară. În prezent, Italia are 3.250 de militari care participă la operaţiunile de stabilizare a Afganistanului.

×