Între corupţia politică din Spania şi afacerile imobiliare din această ţară se poate pune semnul egal, rezultatul regăsindu-se în deturnarea a peste 4 miliarde de euro în ultimii zece ani.
Estimarea publicată de ziarul spaniol de centru-dreapta El Mundo se bazează pe 30 de proceduri judiciare şi anchete făcute în această perioadă, care sunt, de departe, cele mai relevante cazuri. În centrul acestora se află dosarul "Malaya", care se referă la un caz de corupţie din Marbella (sudul ţării), în care suma deturnată ajunge la 2,4 miliarde de euro. Este şi cazul cel mai mediatizat.
Între cele aflate în curs de desfăşurare, care reflectă legături de corupţie între politică şi imobiliare, răsunătoare sunt unul din Baleare, de 62 de milioane de euro, cel din localitatea catalană Santa Colona, de 45 de milioane de euro, şi cazul "Gurtel", de 45 de milioane de euro, sume deturnate de către firme cu legături în Partidul Popular, de opoziţie, mai citează publicaţia spaniolă.
Acerile politico-imobiliare au afectat şi imaginea ţării, care, într-un sondaj realizat de Transparency Internaţional în perioada 2005-2008, a Spania coborât de pe locul 25 pe locul 28 în clasamentul celor mai puţin corupte ţări, iar potrivit unui sondaj recent realizat de "El Mundo" 89% dintre cititorii săi afirmă că în localităţile lor există corupţie şi cer înăsprirea legislaţiei şi a sancţiunilor în privinţa acestui fenomen, precum şi modificarea legii electorale şi a celei de finanţare a partidelor.
Citește pe Antena3.ro