x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mine întinse la graniţa dintre Burma şi Bangladesh

Mine întinse la graniţa dintre Burma şi Bangladesh

06 Sep 2017   •   15:55
Mine întinse la graniţa dintre Burma şi Bangladesh

În Burma au fost întins mine de-a lungul graniţei cu Bangladesh, conform surselor guvernamentale din Dhaka, care au adăugat că scopul este prevenirea reîntoarcerii musulmanilor Rohingya, scrie The Independent.

Bangladesh va începe în mod oficial o serie de proteste împotriva punerii de mine atât de aproape de graniţă, miercuri, potrivit surselor. The Independent menţionează că sursele au cunoştinţe directe în legătură cu situaţia actuală, dar nu îşi doresc ca numele să le fie publicate.

O represiune a armatei declanşată de un atac al insurgenţilor rohingya asupra forţelor de securitate din Burma, pe 25 august, a condus la uciderea a cel puţin 400 de oameni şi la exodul a aproximativ 125,000 de musulmani rohingya către Bangladesh, conducând la o criză umanitară majoră.

“Pun mine pe teritoriul lor de-a lungul gardului cu sârmă ghimpată” între o serie de piloni de frontieră, a spus una dintre surse. Ambele surse au afirmat că autorităţile din Bangladesh au aflat de mine prin intermediul informatorilor şi prin dovezi fotografice.

“Forţele noastre au văzut trei sau patru grupuri muncind în apropiere de gardul cu sârmă ghimpată, punând ceva în pământ. Apoi ni s-a confirmat prin informatorii noştri că puneau mine.”, a mai menţionat una dintre surse.

Sursele nu au clarificat dacă grupurile erau în uniforme, dar au adăugat că sunt siguri că nu erau insurgenţi rohingya.

Un ofiţer de la graniţa Bangladeshului, Manzurul Hassan Khan, a afirmat că două explozii au fost auzite marţi de pe partea Burmei.

 

×
Subiecte în articol: burma bangladesh mine rohingya