Gail Shea, ministrul canadian al peiscuitului şi oceanelor, a fost atacată de o activistă în drepturile animalelor, în timp ce ţinea un discurs în Burlington. Incidentul a avut loc la Canada Centre for Inland Waters, unde Shea urma să deschidă Aquatic Life Research Facility.
Oficialul canadian se afla la pupitru şi ţinea un discurs, moment în care o femeie care stătea în primul rînd s-a apropiat de ea şi i-a pus pe faţă o placintă cu cremă. PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) şi-a asumat răspunderea pentru incident, declarând că totul face parte dintr-o campanie de a sancţiona guvernul pentru măsurile necorespunzătoare pe care le ia împotriva “măcelăririi focilor”, scrie ftr.ro. “Să-ţi fie ruşine Gail Shea. Ruşine Canadei pentru că nu denunţă nenorocita de vînătoare a focilor”, a acuzat americanca Emily McCoy, în vîrstă de 37 de ani, răspunzătoare pentru atac.
Potrivit declaraţiilor ministrului canadian, plăcinta pe care a primit-o în plină faţă "avea gust de cremă de ras". După ce şi-a şters crema de pe faţă, Shea şi-a continuat discursul. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro