Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, a estimat că, indiferent de rezultatul referendumului din Grecia, europenii ar trebui ''să reia discuţiile politice'' cu Atena, relatează duminică AFP.
''Indiferent de votul din Grecia, noi trebuie să reluăm de mâine discuţiile politice. Chiar dacă grecii votează 'nu', responsabilitatea noastră va fi de a nu face un Tratat de la Versailles al zonei euro'', a declarat Macron la un colocviu economic în Aix-en-Provence, în sudul Franţei.
AFP precizează că Tratatul de la Versailles, semnat la încheierea primului război mondial, îi impunea Germaniei condiţii foarte dure, care au favorizat ascensiunea nazismului.
Ministrul francez a făcut apel să se reziste la tentaţia ''de a umili poporul grec'' pentru că ''unii vor considera că ei au câştigat un referendum''.
Guvernul grec, condus de Syriza, a făcut apel să se voteze împotriva ultimelor cereri ale creditorilor Atenei şi criticii sunt de părere că Grecia nu va avea o altă opţiune decât să părăsească zona euro, cu consecinţe economice şi sociale potenţial dramatice, dacă majoritatea grecilor votează ''nu''.
''Avem nevoie de un popor grec responsabil, care ştie că nu votează pur şi simplu pentru Grecia, ci pentru întreaga zonă euro, şi noi trebuie să fim solidari'', a declarat Macron, estimând că liderii greci, ca şi partenerii lor europeni au ''co-produs'' criza din Grecia.
AFP notează că Europa şi liderii săi aşteaptă cu febrilitate rezultatul unui referendum cu consecinţe pentru viitorul zonei euro.
Citește pe Antena3.ro