Ministrul olandez de Externe, Bert Koenders, a declarat sâmbătă că, în contextul crizei imigranţilor, poate fi un avantaj faptul că România nu este încă membră în spaţiul Schengen.
"Am impresia că majoritatea rutelor imigranţilor nu ajung în România, probabil că este un avantaj că nu sunteţi încă membri ai spaţiului Schengen. Dar asta nu intră în discuţia generală de aderare a României la spaţiul Schengen, este ceva ce trebuie discutat în viitor", a spus ministrul olandez de Externe, după consultările de la Bucureşti cu omologul său, Bogdan Aurescu.
El a adăugat că există perspective pozitive în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, dar nu poate preciza în ce moment se va lua o decizie comună a tuturor statelor membre UE în acest sens.
"Proiectul zonei Schengen încă există, nu a murit. Ceea ce facem acum în Europa se bazează pe cooperare pentru a ne asigura că punem în aplicare acordul Schengen. Nu înseamnă că nu există tensiuni, cum vedem acum în criza refugiaţilor, spuneam că, din punct de vedere temporar, este un avantaj pentru România că nu face parte din zona Schengen, dar nu este ceva pe termen lung, trebuie să fie decis de Consiliul European în baza aspectelor juridice şi asupra stadiului de pregătire a României şi trebuie să aplicăm mecanismele de verificare pe care le avem. Credem că există perspective pozitive, nu ştiu însă în ce moment se va decide de către toate ţările împreună", a precizat oficialul olandez.