La două zile după ce fusese declarată moartă prin încetarea activităţii cerebrale şi după ce a fost deconectată de la aparatele care îi mai ţineau inima bătând, o britanică de 41 de ani a născut.
Fosta campioană naţională la patinaj, Jayne Campbell, a cărei sarcină a decurs foarte bine şi mai avea aproximativ două luni până la termen, s-a prăbuşit, miercurea trecută, în dormitor, după ce se plânsese de dureri de cap. Un vas de sânge i s-a spart, din cauza unei tumori la creier, ce a evoluat galopant şi i-a provocat hemoragie craniană. A fost transportată imediat, cu un elicopter, la un spital din Oxford, însă medicii, după ce au examinat-o, au declarat-o în stare de moarte cerebrală, după ce încercaseră câteva ore să o resusciteze. I-au mai ţinut inima bătând timp de 48 de ore şi i-au pompat cantităţi mari de staroizi în corp, pentru ca plămânii copilului să se dezvolte, în speranţa că fătul ar putea fi adus pe lume, chiar şi după moartea mamei sale. Ceea ce s-a şi întâmplat, după o operaţie cezariană, scrie Daily Mail, care publică o serie de fotografii ale miracolului petrecut după moarte.
INCUBATOR IDEAL
Fetiţa Aya Jane s-a născut la 26 de săptămâni. A avut, la naştere, puţin peste 1 kilogram şi a fost ţinută la incubator. După ce medicii au scos-o din pântecele mamei moarte, au aşezat-o simbolic, câteva secunde, cu capul pe umărul mamei, înainte să o pună în braţele tatălui său, Mahmoud Soliman, soţul de 29 de ani al Jaynei, care a primit-o cu lacrimile unei bucurii imense, după durerea care îl încercase la moartea mamei fetiţei. Medicii au explicat că miracolul naşterii fetiţei a fost posibil şi datorită corpului mamei, care funcţionează ca un incubator ideal pentru copil, chiar dacă mama este în moarte cerebrală, cu condiţia ca fătul să fie scos cât mai repede, pentru a nu căpăta infecţii.
SIMBOL
Jayne l-a cunoscut pe Mahmoud, de origine egipteană, în Abu Dhabi, cu ocazia unui seminar. "A fost dragoste la prima vedere" şi, în ciuda diferenţei de vârstă de 12 ani între ei, au rămas împreună şi s-au stabilit în Marea Britanie, după cum a mărturisit Mahmoud, licenţiat în Drept, publicaţiei britanice. S-au căsătorit în 2007 şi au încercat să facă un copil, însă Jayne a pierdut prima sarcină, din cauza unor complicaţii. Tatăl fetiţei a ales pentru ea, simbolic, două nume : Aya, care înseamnă "miracol", în Coran şi Jane, după numele mamei ei, care şi-o dorise atât de mult.
Citește pe Antena3.ro