Data de 26 decembrie 2004 va rămâne veşnic întipărită în conştiinţa colectivă a omenirii. 230.000 de oameni au murit în urma tsunamiuli care a lovit toate ţările de pe coasta Oceanului Indian. Cea mai afectată zonă a fost provincia indoneziană Aceh, unde s-au semnalat aproape 170.000 de pierderi omeneşti. Mii de persoane sunt date încă dispărute. Pentru unii, speranţa că persoanele dragi se află încă în viaţă într-un colţ al lumii încă nu a murit. Pentru o familie indoneziană, ea a devenit realitate în 2014. Când valurile gigantice au măturat coasta, cei doi părinţi şi-au luat copiii în braţe şi au încercat să se ţină de un grilaj de lemn. Fără nici o şansă, forţa valului seismic le-a smuls fetiţa de patru ani şi băieţelul de trei ani din braţe. După liniştirea apelor, părinţii şi-au căutat luni întregi cei doi copii, fără nici un rezultat. „M-am rugat în fiecare zi şi în fiecare noapte să fie în viaţă şi să îi găsim. Ne-am contactat toate rudele să vedem dacă sunt informaţii noi. Am simţit că trebuie să fie în viaţă”, spune mama copiilor, Jamaliah, citată de Spiegel.
Iunie 2014 aduce reîntregirea parţială a familiei. Un unchi o zăreşte pe Raudhatul, o tânără de 14 ani, despre care are impresia că seamănă foarte mult cu fetiţa de patru ani dispărută în 2004. O anunţă imediat pe Jamaliah. Femeia izbucneşte în lacrimi. „Este un miracol de la Dumnezeu. Ea este Raudhatul, fiica mea. Dacă are cineva vreun dubiu, facem imediat un test ADN”, exclamă femeia. În 2004, Raudhatul a fost găsită într-o regiune învecinată, aflată la aproape 100 de kilometri distanţă. Era încă în viaţă. În ultimii zece ani, o doamnă în vârstă a avut grijă de soarta ei, fără să îi spună însă că a fost găsită în urma tsunamiului din 2004. Acum femeia susţine că şi băieţelul de trei ani era în viaţă în momentul în care a găsit-o pe Raudhatul, însă în învălmăşeala creată a pierdut contactul vizual cu el. Părinţii lui Raudhatul sunt decişi să extindă operaţiunile de căutare a băiatului lor.