x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misiunea FMI va face o vizită de 12 zile în Republica Moldova

Misiunea FMI va face o vizită de 12 zile în Republica Moldova

28 Oct 2022   •   19:20
Misiunea FMI va face o vizită de 12 zile în Republica Moldova

O misiune a Fondului Monetar Internațional va vizita Republica Moldova în perioada 31 octombrie - 11 noiembrie pentru a discuta despre bugetul țării, implementarea programelor existente și riscurile economice cu care se confruntă țara, au anunțat, vineri, reprezentanții FMI, potrivit Reuters.

FMI a anunțat luna trecută acordarea unui împrumut de 27 de milioane de dolari pentru a ajuta Republica Moldova să facă față impactului războiului din Ucraina vecină și creșterii prețurilor la alimente și energie.

Această sumă face parte dintr-un pachet mai mare de 800 de milioane de dolari convenit în luna mai, legat de îmbunătățirea guvernanței fiscale a Moldovei, de implementarea reformelor anticorupție și de alte măsuri economice.

FMI a anunțat în septembrie că, în ciuda impactului războiului și a costurilor în creștere care provoacă dificultăți economiei moldovenești, guvernul pro-occidental a făcut progrese în ceea ce privește reformele.

Moldova se așteaptă la o creștere economică zero în acest an și la o inflație de aproape 30%. Anul trecut, economia a crescut cu aproape 14%.

În iunie, Moldova a primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: FMI republica moldova