x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mister total in jurul bolii lui Chirac

Mister total in jurul bolii lui Chirac

de Irina Cristea    |    08 Sep 2005   •   00:00
Mister total in jurul bolii lui Chirac

Medicii continua sa tina secreta afectiunea de care sufera presedintele Frantei, alimentand speculatiile potrivit carora starea de sanatate a sefului statului e mult mai grava decat s-a lasat sa se inteleaga.

Accident vascular minor sau atac cerebral mult mai grav? Hematom de dimensiuni reduse sau cheag care pune in pericol viata presedintelui? Cam multe intrebari, cred francezii, cand vine vorba de sanatatea liderului care, in 1995, cand a preluat puterea, a promis "transparenta" in cazul aparitiei unei probleme de sanatate.

SECRETOMANIE. Numai de transparenta nu au parte zilele acestea presa si cetatenii interesati, pe buna dreptate, sa afle de ce Jacques Chirac este spitalizat de cinci zile, in conditiile in care bu-letinele medicale ocolesc orice formulare clara privind starea celui mai important pacient al Frantei. Nici una dintre informatiile date pana acum publicitatii nu include macar un diagnostic, provocand iritarea mass-media, a liderilor opozitiei si chiar a unor membri ai taberei politice a lui Chirac. "In Franta se practica un cult al secretului, care ar face de rusine si Kremlinul din perioada fostei URSS", a comentat Le Monde, dand glas indignarii generale fata de faptul ca spitalizarea presedintelui vineri seara a fost ascunsa nu numai opiniei publice, ci si premierului si ministrului de Interne.

Este binecunoscuta traditia franceza de a pastra un secret aproape total in ceea ce priveste starea de sanatate a liderilor tarii. Prin urmare, este neclar daca Jacques Chi-rac sufera de o afectiune minora ce necesita o simpla observatie medicala sau de o boala ce i-ar putea pune viata in pericol. Cateva buletine medicale laconice au incercat o minimalizare a gravitatii bolii. Informatiile contin insa mai multe contradictii, in conditiile in care "un accident vascular minor" si "o tulburare de vedere" par a necesita spitalizarea pentru aproape o saptamana.

HEMATOM. Buletinul medical anuntat luni seara, de altfel cel mai detaliat, afirma ca presedintele are "un hematom de dimensiuni reduse, care are ca rezultat caracterul izolat si limitat al tulburarilor sale de vedere". Totusi anuntul nu a facut nici o referire la localizarea hematomului sau la cauza sa. "Intreaga poveste este dificil de pus cap la cap", a declarat medicul John Pike-Spellman, profesor de neurologie si radiologie la un spital din New York.

SCENARIU
Incercand sa calmeze spiritele, mai multi neurologi au cazut de acord ca scenariul cel mai probabil este acela ca presedintele a suferit un atac cerebral minor, provocat de tensiunea arteriala mare, si care in prezent este in curs de vindecare. Peter Rothwell, profesor de neurologie la Universitatea Oxford, a declarat ca efectuarea de teste si verificarea tensiunii arteriale a pacientului au fost principalul motiv al spitalizarii, pentru prevenirea unor probleme ulterioare, avand in vedere ca dupa un astfel de atac cerebral exista un risc de 10%-20% de producere a unor noi atacuri in interval de un an.
×
Subiecte în articol: externe