x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mobilizare parțială în Rusia. Circa 200.000 de rezerviști recrutați în două săptămâni

Mobilizare parțială în Rusia. Circa 200.000 de rezerviști recrutați în două săptămâni

04 Oct 2022   •   16:52
Mobilizare parțială în Rusia. Circa 200.000 de rezerviști recrutați în două săptămâni

Circa 200.000 de rezerviști ruși au fost încorporați în două săptămâni, după semnarea ordinului de mobilizare parțială de către Vladimir Putin, anunță ministrul Apărării. Serghei Șoigu, scrie AFP.

"Instruirea personalului unităţilor nou formate se realizează pe 80 de terenuri militare şi în 6 centre de formare", a explicat acesta, care a precizat că recruții vor fi trimiși pe frontul din Ucraina, încorporați în unități care au efectuat anterior operațiuni pe teren în regiunile ocupate. 

De asemenea, demnitarul a spus că s-a prezentant  "un număr important" de voluntari la centrele de recrutare deși nu au primit ordin de mobilizare. 

Serghei Șoigu a mai precizat că tinerii care efectuează stagiul militar obligatoriu nu vor fi trimiși pe frontul din Ucraina. Declarația vine în contextul în care s-a început recrutarea de toamnă pentru 120.000 de soldați. 

Liderul de la Kremlin a dispus recrutarea a 300.000 de persoane cu experiență militară. 

Oficiali ruși au recunoscut că au existat și neînțelegeri în operațiunea de recrutare, precum faptul că au primit ordine de mobilizare și persoane care nu îndeplineau condițiile, respectiv studenți, bolnavi, vârstnici, dar au dat asigurări că iau măsuri pentru remedierea situației. 

Totodată, mii de ruși au părăsit țara, speriați de perspectiva unei mobilizări mai largi. 


 

×