x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova / Comuniştii vor desemna sâmbătă noul preşedinte!

Moldova / Comuniştii vor desemna sâmbătă noul preşedinte!

24 Apr 2009   •   00:00

Partidul Comunist din Republica Moldova şi-ar putea desemna mâine, în cadrul plenarei partidului, candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, de preşedinte al parlamentului şi de prim-ministru, informează Agerpres.



După cum estimează unii experţi de la Chişinău, "cumpărarea" votului necesar de la unul din partidele de opoziţie care au depăşit pragul electoral de 6% şi au intrat în legislativ (Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Alianţa "Moldova Noastră" ) nu ar ridica mari probleme pentru comunişti.

Conform Constituţiei, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, nu poate candida pentru un al treilea mandat, el însă a afirmat în numeroase declaraţii că doreşte să participe în continuare în mod activ la viaţa politică a republicii, din funcţia de lider al Partidului Comunist şi deputat în parlament.

Unele surse de la Chişinău au declarat pentru ITAR-TASS că, cel mai probabil, Vladimir Voronin va fi desemnat sâmbătă pentru funcţia de preşedinte al parlamentului moldovean. Printre numele cele mai vehiculate pentru funcţia de preşedinte şi premier figurează actualul preşedinte al legislativului de la Chişinău, Marian Lupu, premierul Zinaida Greceanîi, şeful unei comisii parlamentare Vladimir Ţurcan şi vicepremierul Valentina Mejinski.

În ajun, liderii celor trei partide de opoziţie care au intrat în parlament - PL, PLDM şi ANM- au ameninţat cu blocarea votării noului preşedinte al Republicii Moldova, pentru a obţine dizolvarea parlamentului şi desfăşurarea unui nou scrutin parlamentar.

În acelaşi timp, liderul PLDM, Vlad Filat, a afirmat pentru ITAR-TASS că "Partidul Comunist cel mai probabil nici nu va încerca o negociere cu opoziţia, ci va încerca să-l cumpere pe unul dintre deputaţii opoziţiei".

Unii experţi consideră că, după cele întâmplate la 7 aprilie la Chişinău, când manifestaţiile de stradă au degenerat în violenţe şi s-au soldat cu devastarea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, opoziţia moldoveană nu are nicio şansă să acumuleze un număr mai mare de voturi în cazul unui nou scrutin, de aceea va colabora cu deputaţii comunişti. Directorul Institutului pentru politici publice de la Chişinău, Arcadie Barbăroşie, a declarat pentru ITAR-TASS că "popularitatea partidelor de opoziţie nu era nici aşa foarte mare, iar după evenimentele din 7 aprilie de la Chişinău imaginea lor a avut şi mai mult de suferit, de aceea ele nu pot conta într-un scor mai mare la eventuale alegeri anticipate, deoarece ar putea obţine şi mai puţine voturi decât la recentele alegeri."

×
Subiecte în articol: externe