Republica Moldova începe negocierile pentru semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană. Cel puţin asta au lăsat să se înţeleagă, în urma discuţiilor purtate, premierul Vlad Filat şi Carl Bildt- preşedintele în Exerciţiu al Consiliului UE. Conform celor doi oficiali, negocierile dintre cele 2 părţi vor avea la bază 3 componente: acordul politic, acordul de liber schimb şi regimul liberalizat de vize.
"Decizia Uniunii Europene este de a începe negocierile privind semnarea unui nou Acord de care va fi mult mai ambiţios", a declarat Bildt, ministrul de externe suedez şi preşedinte al Consiliului UE, citat de unimedia.md. „Prioritatea numărul unu este integrarea în UE. Vom colabora mai strâns cu UE în rezolvarea conflictului Transnistrean, de asemenea vom avea un parteneriat pe domeniul integrării economice şi o colaborare mai strânsă pentru ca într-un final, cetăţenii moldoveni să circule fără vize”, a spus şi Vlad Filat, în cadrul conferinţei de presă .
Oficialul european a precizat că decizia Uniunii Europene este de a începe negocierile cu Republica Moldova în vederea semnării Acordului de Asociere cu UE, dar că Moldova trebuie să reacţioneze în spiritul UE dacă vrea să facă parte din aceste structuri. „Aţi moştenit o economie foarte dificilă. Aceasta solicită măsuri urgente din partea Guvernului dvs. Suntem aici pentru a va ajuta. Sper ca acordul cu FMI va deschide calea pentru noi resurse financiare. Totodată, UE va oferi sprijin financiar în realizarea obiectivelor Guvernului RM", a mai spus Bildt.
Citește pe Antena3.ro