x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova nu are vaccin contra gripei pandemice!

Moldova nu are vaccin contra gripei pandemice!

de Vitalie Calugareanu    |    05 Noi 2009   •   00:00

Republica Moldova nu are pârghii de blocare a expansiunii virusului gripal de tip nou! Vaccinul împotriva gripei porcine va ajunge în Moldova nu mai devreme de luna ianuarie 2010. Lipsa unei metode sigure de prevenire a bolii a băgat frica în oameni. Aceştia fac coadă la farmacii pentru a-şi procura măşti şi medicamente antivirale. Autorităţile au prelungit cu o săptămână vacanţa elevilor.


Imaginile din China, cu oameni purtând mască în timp ce merg pe stradă, pe care le vedeam la televizor, cu doi ani în urmă, după apariţia gripei aviare, sunt actuale astăzi pentru Republica Moldova. Fără nici o exagerare! Ştirea despre decesul a două persoane din cauza virusului gripal de tip nou a alertat populaţia care a înţeles că trebuie să se protejeze singură, deoarece în febra bătăliei politice, autorităţile, vechi şi cele noi, au uitat să cumpere vaccin.

Numărul cazurilor confirmate creşte zilnic cu zecile. Medicii îndeamnă populaţia să se adreseze la medic imediat ce sesizează primele simptome ale bolii, deoarece medicamentele pe care le are Moldova sunt eficiente doar în primele 72 de ore de la contractarea virusului.

"OMS recomandă două preparate de bază de ultimă generaţie care pot fi utilizate: "Tamiflu" şi "Zanamivir". Aceste produse blochează fermentul neuraminidaza - ferment care iniţiază infecţia în celulele-gazdă. Aceste medicamente sunt efective atât pentru gripa sezonieră, cât şi pentru gripa pandemică. Dar apare un "dar" mare. Aceste medicamente sunt eficiente numai în primele 72 de ore. Eficacitatea lor maximă e la începutul infecţiei. După 24 de ore eficacitatea se reduce, după 48 de ore scade, iar după 72 de ore eficacitatea e minimă", ne-a spus Constantin Spânu, specialist principal din cadrul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.


În lipsa unui vaccin, singura metodă eficientă de protejare a populaţiei este informarea privind căile de ocolire a virusului. Şefa Direcţiei de protecţie a sănătăţii şi medicină preventivă, Galina Obreja, a îndemnat populaţia să nu intre în panică, ci să se protejeze: "în cazul în care apar primele simptome de boală, populaţia trebuie să rămână acasă şi să solicite ajutor medical, dar în nici un caz să nu meargă în colectivităţi, deoarece aşa are loc răspândirea infecţiei".


Conştienţi de pericolul gripei pandemice, oamenii săraci se protejează după metodele vechi pe care medicii le consideră extrem de utile şi în zilele noastre. La Piaţa Centrală din Chişinău este la mare căutare usturoiul şi ceapa: "Mâncăm usturoi, ceapă şi nici unul din familia noastră nu s-a îmbolnăvit. (...) Toţi mănâncă usturoi, pentru că e gripa aceasta şi toţi se tem", ne-au spus câţiva vânzători de la piaţă.

Deşi s-a dovedit că gripa porcină a fost "importată" în Republica Moldova din ţările afectate, noul ministru moldovean al Sănătăţii Vladimir Hotineanu a semnat, la 8 octombrie, un ordin prin care a rechemat medicii de la punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova. Săptămâna aceasta, deputaţii l-au invitat pe ministru în Parlament să-şi explice gestul. Ministrul le-a spus deputaţilor că "OMS nu recomandă să limităm deplasarea oamenilor pe globul pământesc. Vameşii şi grănicerii sunt pregătiţi să depisteze persoanele bolnave în rândul călătorilor", a menţionat ministrul.

Conform informaţiilor de ultimă oră, numai în noaptea de miercuri spre joi, în Republica Moldova au fost confirmate 23 de cazuri noi de gripă pandemică - cea mai mare creştere de până acum. Majoritatea celor infectaţi sunt minori. Medicii se aşteaptă ca virusul să progreseze în zilele următoare.
 

×
Subiecte în articol: externe