x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova vrea să anuleze vizele pentru români

Moldova vrea să anuleze vizele pentru români

09 Aug 2009   •   00:00

Noua coaliţie majoritară de la Chişinău este dispusă să anuleze regimul de vize pentru cetăţenii români. Acest lucru s-ar putea întâmpla la una din primele şedinţe a noului Parlament, care ar putea avea loc la începutul lunii septembrie.



Liderii Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Liberal (PL), Partidului Democrat (PDM) şi Alianţei Moldova Noastră (AMN), care au semnat sâmbătă constituirea noii Coaliţii majoritare, şi-au reiterat în cadrul unei emisiuni televizate intenţia de a exclude regimul de vize cât mai curând posibil. "În sarcina noastră este ca în primele şedinţe a Parlamentului să abordăm această problemă şi să o rezolvăm", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat. El a adăugat că hotărârea de guvern care a impus regimul de vize este ilegală, iar legislativul dispune de posibilitatea de a restabili dispoziţiile legale.

Abolirea regimului de vize, dincolo de mesajul pozitiv pentru perspectiva unor relaţii mai bune cu România, reprezintă şi un semnal pozitiv pentru Bruxelles, în contextul demarării cât mai urgente a procedurii de semnare a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, a declarat la rândul său, preşedintele PDM, Marian Lupu. În acest context, el a menţionat că Republica Moldova trebuie să schimbe stilul şi maniera politicii externe.

La rândul său, liderul AMN, Serafim Urecheanu, a declarat că Republica Moldova ar trebui să-şi ceară scuze de la România pentru acuzaţiile privind protestele din aprilie, la Chişinău, după ce procurorul general a recunoscut că România ca stat nu a fost implicată în organizarea manifestaţiilor, aşa cum au acuzat atunci autorităţile comuniste moldovene.

Excluderea regimului de vize pentru români şi semnarea Acordului de mic trafic la frontieră reprezintă a parte a obiectivelor majore stipulate în documentul de creare a Coaliţiei "Alianţa pentru Integrare Europeană". Cele patru formaţiuni au anunţat şi în campania electorală că se pronunţă pentru excluderea necondiţionată a vizelor pentru români.

Parlamentul de la Chişinău urmează să se întrunească în prima şedinţă până la 29 august. Cel mai probabil, prima şedinţă va fi una festivă, iar la cea de-a doua ar urma să fie alese organele de conducere a parlamentului şi să fie formate comisiile parlamentare. Ulterior, legislativul va putea adopta legi şi hotărâri. Pentru adoptarea unei asemenea decizii sunt necesare 52 de voturi din cei 101 deputaţi, în timp ce noua coaliţie dispune de 53 de mandate.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a anunţat după alegerile anticipate de la 29 iulie că se pronunţă împotriva abolirii regimului de vize, până când moldovenii nu vor primi dreptul de a călători fără vize în UE.

Chişinăul a introdus regimul vizelor pentru români începând cu data de 9 aprilie, acuzând că mai mulţi cetăţeni ai României au luat parte la acţiunile de protest de la 7 aprilie. Ulterior, autorităţile comuniste de la Chişinău au declarat că se va renunţa la vize atunci când România va semna Tratatul de Bază cu Republica Moldova, după care au condiţionat excluderea acestui program de liberalizarea accesului cetăţenilor moldoveni în spaţiul UE.

×
Subiecte în articol: externe