x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moment istoric în SUA: Legea imigraţiei, adoptată de Senatul american

Moment istoric în SUA: Legea imigraţiei, adoptată de Senatul american

28 Iun 2013   •   08:28
Moment istoric în SUA: Legea imigraţiei, adoptată de Senatul american

Senatul american a adoptat joi cu majoritate prima reformă a imigraţiei într-un sfert de secol în Statele Unite, care va duce la reglementarea a milioane de migranţi ilegali, majoritatea mexicani. Legea a fost adoptată cu 68 de voturi pentru şi 32 împotrivă. Textul istoric va fi armonizat în următoarele luni cu versiunea concurentă la care lucrează Camera Reprezentanţilor.

"Nu avem oare în noi puterea de a scoate din umbră cele 11 milioane de persoane, care sunt astăzi exploatate şi nu beneficiază de protecţiile legate de cetăţenie?", a declarat republicanul John McCain, unul dintre arhitecţii legii.

"Aceştia sunt acolo în ziua de azi, iar a îi expulza pe toţi este imposibil şi irealist. Fie că este vorba de imigranţi foarte calificaţi care inventează noi tehnologii sau de mână de lucru necalificată, imigranţii au făcut mereu parte din povestea de succes americană", a adăugat democratul Charles Schumer, potrivit Mediafax.

Textul, lung de peste 1.000 de pagini, va duce la regularizarea a aproximativ 11,5 milioane de persoane în situaţie ilegală şi la posibila naturalizare la sfârşitul unei perioade tranzitorie de cel puţin 13 ani. Acest plan prevede, de asemenea, construcţia de-a lungul celor 3.200 de kilometri de frontieră între Statele Unite şi Mexic, a sute de kilometri de noi garduri şi dublarea progresivă a efectivelor de agenţi înzestraţi cu supravegherea pentru a ajunge la 38.000 de agenţi, o cifră fără precedent.

Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, lucrează la propria sa versiune a reformei şi nu va examina imediat textul din Senat, pe care mulţi republicani îl consideră ca fiind prea permisiv.

"Este istoric, însă doar pentru că vom repeta greşelile din 1986, când am crezut că am securizat frontiera dar în mod evident nu am reuşit", a declarat pentru jurnalişti senatorul Charles Grassley, evocând legea amnistiei votată în 1986 şi promulgată de preşedintele Ronald Reagan.

×