x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mumia "care urla", expusa intr-un muzeu din Cairo

Mumia "care urla", expusa intr-un muzeu din Cairo

05 Feb 2018   •   17:37
Mumia "care urla", expusa intr-un muzeu din Cairo

Istoria unei tradari si a unui puci esuat datand de peste 3.000 de ani este tema unei expozitii permanente organizata la Muzeul Egiptului, din Cairo. Printre exponate poate fi vazuta mumia asbsolut infricosatoare a unui print.

 

Mumia care urla, un obiect misterios care nu a fost expus niciodata in public, s-a instalat la Muzeul Egiptului, din Cairo. Este vorba de mumia unui dintre fiii lui Ramses al III-lea, faraon al celei de-a 19-a dinastii egiptene, care a trait in urma cu peste 3.000 de ani.

Ea a fost descoperita in 1886, la Luxor, intr-un sarcofag de cedru si infasurata in piele de oaie. Gura mumiei este semideschisa, lasand impresia ca tipa, striga. Cercetatorii au stabilit ca mumia apartine, fara indoiala, lui Pentaur, unul dintre fiii lui Ramses al III-lea.

Numele lui este legat de o tentativa esuata de lovitura de stat vizand indepartarea mostenitorului legitim la tron, printul Ramses, cu unul dintre fratii lui vitregi, Pentaur, sustinut de mama lui, regina Tiyi. Pe atunci in varsta de 20 de ani, Pentaur a fost condamnat la moarte si privat de toate privilegiile conferite de nume si pozitia in societate.

Fiul faraonului s-ar fi sinucis. Specialistii cred ca, din moment ce era vorba despre un tradator, trupul neinsufletit al nefericitului tanar a fost invelit intr-o piele de oaie si asezat intr-un sarcofag simplu.

×