x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Natascha Kampusch ar fi putut avea un copil cu răpitorul ei – o nouă pistă a anchetei

Natascha Kampusch ar fi putut avea un copil cu răpitorul ei – o nouă pistă a anchetei

de Marina Constantinoiu    |    30 Noi 2011   •   12:32
Natascha Kampusch ar fi putut avea un copil cu răpitorul ei – o nouă pistă a anchetei

Nemultumit de activitatea justitiei, Parlamentul austriac doreste sa reia dosarul Kampusch, dorind sa afle daca Natascha Kampusch a avut vreun copil cu rapitorul ei, scrie 7sur7.be.

Dupa suspecta sinucidere a unuia dintre anchetatori si evocarea unei eventuale a doua victime, deputatii vor acum sa incerce sa afle mai multe dintre secretele bine pazite ale afacerii Kampusch.

Este vorba despre o tanara din Austria care a reusit sa scape din mainile rapitorului ei, Wolfgang Priklopil, in august 2006, dupa ce i-a fost ostatica timp de aproape 10 ani. Rapitorul ei s-a sinucis la scurt timp dupa ce Natascha a reusit sa evadeze. Cazul este plin de neclaritati, ceea ce a facut Parlamentul sa doreasca redeschiderea lui. Seful Partidului Popular austriac, Werner Amon, a salutat reluarea dosarului. "Sper ca lucruri nelamurite pana acum sa fie clarificate. Vor fi reluati pasii facuti de anchetatorii care au cercetat casa lui Wolfgang Priklopil', afirma el. Agentii au afirmat ca au gasit casa in dezordine, insa rapitorul era cunoscut ca un maniac al ordinii si curateniei. In plus, trei dintre cele sase camere din casa n-au fost corect cercetate. Intr-una dintre cele trei camere, s-a gasit o batista folosita, insa nu s-a efectuat nicio analiza ADN. Comitetul parlamentar va incerca sa raspunda tocmai acestor intrebari.
Pentru comisia de ancheta, prioritatea este sa afle daca exista sau nu o alta victima a acestei sechestrari, adica un copil pe care Natascha ar fi putut sa-l aiba cu rapitorul ei. Mai multe elemente descoperite in casa lui Priklopil duc spre aceasta ipoteza. Potrivit 20 Minuten, este vorba despre niste par care ar fi fost gasit in pivnita in care a fost tinuta captiva Natascha, precum si despre o carte despre nou-nascuti care i-ar fi pus pe anchetatori pe aceasta pista. Totusi, nu se stie ce s-ar fi putut intampla cu acest copil, daca el exista. Natascha Kampusch nu a pomenit niciodata despre vreun copil, precizeaza 7sur7.be. Cu toate astea, Dagmar Belakowitsch, membru al comitetului parlamentar in chestiune, insista sa afle daca acest copil a existat si, daca a existat, daca mai e in viata si, daca mai traieste, la cine este.

O alta intrebare s-a ridicat, anume aceea a unui eventual complice. Mai multe indicii duc spre concluzia ca Priklopil n-ar fi actionat de unul singur. O inregistrare video in care apare Natascha Kampusch impreuna cu doi barbati ar fi fost descoperita de anchetatori. De mentionat ca victima n-a mentionat niciodata vreun complice. Anchetatorii n-au confruntat-o, de altfel, cu inregistrarile care ar putea dovedi existenta unui al doilea rapitor.

Dar acestea nu sunt singurele elemente ciudate ale cazului. Potrivit 20 Minuten, Franz Kroll, anchetator austriac, i-a declarat unui jurnalist ca aproape a incheiat cazul, inainte de a fi gasit mort. Barbatul s-a sinucis. O moarte care astazi este si ea considerata suspecta.

×