"Operaţiunea Unified Protector decisă duminică seara de statele Alianţei a debutat oficial în această dimineaţă, aşa cum era prevăzut, la 6.00 GMT", a declarat un diplomat aliat, confirmând transferul către alianţa Nord-Atlantică a responsabilităţilor pentru bombardamentele în Libia, până acum asumate de coaliţia condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie.Sub autoritatea cartierului general aliat din Europa, de la Mons, în sudul Belgiei, operaţiunea este condusă de la centrul regional al comandamentului NATO de la Neapole, în sudul Italiei, de generalul canadian Charles Bouchard.
NATO a început să-şi asume controlul parţial al operaţiunilor ieri dimineaţă, cu "un decalaj de o zi faţă de (data) prevăzută iniţial, din cauza complexităţii" transferului, având în vedere că zeci de avioane sunt angajate, a confirmat diplomatul. (V.M.)
Citește pe Antena3.ro


