x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO îşi reduce efectivele în Kosovo

NATO îşi reduce efectivele în Kosovo

09 Iun 2009   •   00:00

NATO intenţionează să-şi reducă progresiv forţele desfăşurate în Kosovo de la un efectiv de 16.000 de militari la 2.000. Totul va fi posibil numai dacă situaţia politică şi securitară din acest teritoriu va fi favorabilă proiectului, au indicat diplomaţi şi responsabili ai Alianţei Nord-Atlantice.



Într-o primă etapă, potrivit unui înalt responsabil american, miniştrii apărării ai NATO - reuniţi joi şi vineri, la Bruxelles - vor examina propunerea şefilor militari aliaţi de a reduce cu o treime această forţă /KFOR/ până în ianuarie 2010. "Probabil că miniştri îşi vor da aprobarea. Acesta va semnifica o reducere a trupelor KFOR de la circa 15.000 în prezent la 10.000 în ianuarie 2010", a adăugat responsabilul. "Această evoluţie este viitoarea etapă juridică spre transferul responsabilităţii către forţele locale, dar vrem s-o facem într-un fel în care să fie asigurată menţinerea stabilităţii", a mai precizat el.

Potrivit unui diplomat al NATO, şefii statelor majore ale celor 28 de ţări şi-ar fi dat acordul pentru propunerea comandantului-şef al NATO în Europa de a reduce efectivul KFOR "în trei sau patru etape". După reducerea forţei KFOR la 10.000 de soldaţi, "etapa următoare va consta în reducerea la 5.000 şi ulterior la 2.000 de militari", a precizat el.

Totuşi, "niciun calendar precis nu a fost fixat pentru că aliaţii vor trebui de fiecare dată să evalueze situaţia în prealabil", a mai spus diplomatul. De asemenea, "pentru moment opţiunea unei retrageri totale a KFOR nu este luată în calcul", a adăugat el. "Planul comandantului-şef", generalul american John Bantz Craddock, care va fi supus aprobării miniştrilor, "nu vizează o retragere totală a KFOR", a confirmat alt diplomat.

KFOR asigură din 1999 securitatea în acest teritoriu care şi-a declarat independenţa unilateral de Serbia în februarie 2008.

×
Subiecte în articol: externe