NATO se blindează în Polonia

NATO a confirmat că are în vedere desfășurarea unei instalaţii de stocare pentru echipament militar american în Polonia, în timp ce Alianţa Nord-Atlantică îşi întăreşte prezenţa pe flancul său estic după anexarea Crimeei de către Moscova şi după criza ucraineană, anunță France Presse.
Conform „Wall Street Journal”, această instalaţie, în valoare de 260 milioane de dolari, se va afla la Powidz, la circa 200 de km vest de Varşovia, şi va adăposti vehicule blindate, muniţii şi arme pentru o brigadă. Lucrările urmează să înceapă în acest an şi ar trebui să dureze doi ani, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Un responsabil al Alianţei Nord-Atlantice a confirmat informaţia pentru AFP. NATO şi-a sporit capacităţile de apărare de-a lungul flancului său estic, după anexarea Crimeei de către Rusia şi ca urmare a rolului pe care îl impută Moscovei în conflictul din estul Ucrainei. Grupuri tactice au fost desfăşurate în cele trei state baltice, precum şi în Polonia, iar NATO ia măsuri pentru ameliorarea capacităţii sale de reacţie în caz de „incursiune”. Practica constând în „prepoziţionarea” echipamentelor în locuri strategice urmăreşte, de asemenea, să eficientizeze desfăşurarea resurselor în caz de criză. Stoltenberg a explicat pentru „Wall Street Journal” că noua instalaţie va veni „în sprijinul prezenţei americane crescute în Polonia”.
Varșovia şi-a consolidat legăturile militare cu SUA, semnând luna trecută un contract pentru 20 de lansatoare de rachete mobile HIMARS americane, pentru 414 milioane de dolari, iar în martie 2018 a achiziţionat pentru 4,75 miliarde de dolari sistemul antirachetă „Patriot”.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunță noi investiții în Polonia

Ştiri din .ro
Capitala rămâne în scenariul roșu. Rata de infectare a ajuns la 3,12
Coronavirus în România: 4.064 cazuri noi și 69 de decese. A murit și un copil
Comitetul pentru Situații de Urgență al Bucureștiului se întrunește sâmbătă, în contextul trecerii Capitalei în zona roşie
Regatul Unit intenţionează vrea să taie din ajutoarele pentru ţările afectate de conflict, potrivit unui document
VIDEO: Cîțu: „Să introduci taxe într-o perioadă în care dinamica economiei e sub potențial este sinucigaș
Cel mai tânăr român care se vaccinează: un adolescent de 16 ani
CFR Călători introduce un nou tren de tip InterRegio de la Constanța spre București
Ninge puternic în centrul țării, mai ales la munte în Brașov, Covasna și Harghita
Avertizări nowcasting cod galben de vânt puternic pentru două judeţe
Prognoză meteo pentru Capitală: Lapoviță, ninsoare și 2 grade
UPDATE Incendiu la Prefectura din Suceava
