x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nava fără echipaj, gata de drum

Nava fără echipaj, gata de drum

de Şerban Mihăilă    |    04 Mai 2016   •   10:40
Nava fără echipaj, gata de drum

Marina militară americană a început testarea celei mai mari nave fără echipaj, capabilă să călătorească luni întregi, străbătând mii de mile marine în mod autonom.

“Sea Hunter” are o lungime de 40 de metri și poate parcurge până la 18.500 de kilometri pe mări și oceane, timp de luni de zile, fără a avea pe cineva la bord. Vasul navighează cu o viteză de până la 55km/h și este dotat cu o serie de senzori și cu un sistem optic pentru detectarea altor nave. “Sea Hunter” nu va fi ghidată  de la distanță. Nava va fi echipată cu un software care va procesa autonom îndeplinirea misiunilor și destinațiile acestora, evitând, în același timp, obstacolele apărute pe ruta prestabilită. Din acest motiv, informaticienii au creat un program special contra hackerilor care, fără îndoială, vor încerca să preia controlul asupra acestor unități. Testele ar putea dura doi ani. Programul prin care s-a realizat acest prototip se ridică la 120 de milioane de dolari, iar prețul de producere a unei astfel de nave este de 20 de milioane de dolari.

Proiect revoluționar

Proiectul este considerat revoluționar nu numai pentru operațiunile navale militare, ci și pentru viitorul marinei comerciale. Deocamdată, nava este concepută pentru detectarea minelor și submarinelor “invizibile” ale forțelor inamice. În acest mod, ar putea fi salvate numeroase vieți ale militarilor expuși în misiuni cu grad ridicat de risc. Navele fără echipaj pot constitui însă o soluție și pentru industria navală, unde o serie de state încearcă să reducă drastic costurile de operare ale flotelor comerciale.

 

EXPLICAȚIE FOTO

Vasul, ancorat într-un doc din San Diego, a fost expus în premieră înainte de începerea testelor, însă nimeni nu a avut acces în interiorul său. 

×