O navă grecească sub pavilion panamez, cu 23 de marinari la bord, între care trei români, a fost capturată astăzi de piraţii somalezi în largul Omanului, a anunţat forţa navală europeană Atalanta, citată de AFP.
"Luni, în jurul orei 6.00 GMT (8.00, ora României), vaporul Dover a fost capturat de piraţi la circa 260 de mile nord-est de Salalah (Oman)", potrivit unui comunicat al cartierului general al flotei europene antipiraterie.
Nava se deplasa din Port Qasim (Pakistan) către Saleef (Yemen). Dover are un echipaj format din 23 de membri, dintre care 19 filipinezi, trei români şi un rus.
Forţa navală europeană nu a reuşit să stabilească un contact cu nava de la capturarea sa şi nu are veşti despre echipaj.
Citește pe Antena3.ro