x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat la spital după ce a făcut greva foamei

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat la spital după ce a făcut greva foamei

19 Apr 2021   •   14:14
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat la spital după ce a făcut greva foamei

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat la spital, întrucât se afla de trei săptămâni în greva foamei, transmit agențiile de știri.

"O comisie a medicilor a decis transferarea lui Navalnîi la un spital pentru deținuți de pe teritoriul coloniei penitenciare nr.3 din regiunea Vladimir", la circa 100 km est de Moscova, arată Serviciul penitenciar din această regiune.

Administraţia închisorii din Pokrov, unde se află Navalnîi, a declarat că Navalnîi este examinat zilnic de un medic terapeut, iar starea sănătății sale este satisfăcătoare. I s-a prescris un curs de terapie pe bază de vitamine.
Acesta riscă însă grave probleme cardiace şi renale care i-ar putea provoca decesul, mai ales după otrăvirea cu o substanţă neurotoxică din familia Noviciok.

Pe 31 martie, el a anunțat că nu mai mănâncă în semn de protest pentru faptul că i s-a refuzat accesul la un medic din afara închisorii care să-l trateze pentru dureri acute de spate.

Susţinătorii lui Navalnîi au afirmat că opozantul riscă să moară în orice clipă, iar cancelariile occidentale au avertizat autoritățile de la Moscova cu consecinţe.
Uniunea Europeană s-a arătat extrem de îngrijorată pentru starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi și a cerut internarea sa în spital.
Germania şi Franţa au insistat cu privire la un tratament medical adecvat şi au cerut punerea în libertate a acestuia.
SUA a avertizat Moscova dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

×
Subiecte în articol: aleksei navanii