x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi confirmă moartea acestuia

Purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi confirmă moartea acestuia

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   13:40
Purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi confirmă moartea acestuia

Un purtător de cuvânt al lui Alexei Navalnîi a confirmat că liderul opoziției ruse a murit.

Acesta a murit vineri la ora locală 14.17, potrivit unui document înmânat mamei lui Navalnîi, Lyudmila, relatează BBC.

Purtătoarea de cuvânt Kira Yarmysh a cerut ca trupul lui Navalnîi să fie predat imediat familiei sale, după confirmarea oficială a morții acestuia.

Corpul său se află în prezent la anchetatori.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Navalnîi confirmare oficiala