Extremul Orient rus a fost cuprins de nervozitate, locuitorii din Vladivostok fiind cu ochii pe nivelul de radiaţii, iar militarii fiind pregătiţi deja pentru o eventuală evacuare a insulelor din apropierea Japoniei, în cazul agravării situaţiei, după exploziile în lanţ de la centrala nucleară japoneză de la Fukushima, relatează AFP.
În ciuda asigurărilor oficiale în privinţa nivelului radiaţiilor, care, pentru moment, a rămas în normele admisibile, armata rusă a prevăzut mobilizarea în regiune a navelor flotei din Pacific şi a avioanelor militare pentru a evacua populaţia din Insulele Kurile şi Sahalin, care dispune de mijloace de transport foarte limitate. Este vorba despre militari, familiile acestora, dar şi despre alţi civili care ar urma să fie evacuaţi în caz de necesitate, a precizat serviciul de presă al regiunii militare din Extremul Orient rus.
Pe de altă parte, vânzarea de produse care conţin iod, care contribuie la eliminarea radiaţiilor, a explodat în ultimele zile în această regiune. Principalul oraş al Extremului Orient rus, Vladivostok, se află la 1.000 de kilometri de centrala japoneză de la Fukushima, precizează agenţia rusă Ria Novosti. “Începând de duminică, cererea de medicamente antiradiaţii a crescut. Şi este vorba despre toate produsele care conţin iod”, a explicat un reprezentant al unei companii farmaceutice.
Criza nucleară japoneză s-a agravat marţi, după ce s-au înregistrat o nouă explozie şi un incendiu la centrala de la Fukushima 1, unde accidentele se succed după seismul deosebit de puternic înregistrat vineri.
Premierul rus Vladimir Putin a ordonat, marţi, lansarea unei cercetări în sectorul nuclear rus, pentru a se şti exact care este starea actuală a centralelor şi care sunt perspectivele în acest domeniu. Putin a subliniat că Rusia nu are centrale nucleare în zonele seismice şi că nu intenţionează să construiască altele în astfel de locuri. O sursă diplomatică rusă a lăsat să se înţeleagă, marţi, că Rusia nu poate avea totalmente încredere în informaţiile japoneze referitoare la amploarea dramei şi bănuieşte că Tokyo încearcă să minimizeze gravitatea situaţiei. “Aşteptăm informaţii mai fiabile privind situaţia de la centralele nucleare japoneze”, a declarat această sursă pentru agenţia rusă Interfax, adăugând că Rusia va trimite în Japonia specialiştii săi pentru a putea evalua situaţia.
Din cauza situaţiei create, peste 71 de staţii meteorologice din Extremul Orient rus măsoară în fiecare oră nivelul radiaţiilor. Navele pazei de coastă din Sahalin participă şi ele la supraveghere. Datele adunate sunt comunicate la fiecare două ore locuitorilor din regiune, prin presă şi Internet.
Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, până acum nu a fost înregistrată nici o creştere a radioactivităţii, după accidentul nuclear din Japonia. Nivelul de radiaţii se situează între 10 şi 17 micro-roentgeni, în timp ce norma pentru această regiune este de 30 de micro-roentgeni, potrivit cifrelor oficiale.