După ce a bătut măr şi a tăiat pe faţă pe un fotoreporter britanic, "Prima Doamnă" din Zimbabwe scapă de anchetă invocând imunitatea diplomatică.
Incidentul s-a petrecut în luna ianuarie, când Grace Mugabe, soţia preşedintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe, se afla în vacanţă, în Hong Kong, scrie Associated Press. Fotoreporterul britanic Richard Jones, de la Sunday Times, a fost atacat de nevasta preşedintelui african, care l-a lovit cu pumnii în faţă, făcându-i zece crestături cu inelul cu diamante pe care îl purta, în timp ce el o fotografia în faţa hotelului de lux unde ea a locuit în timpul sejurului.
După acest atac, Jones şi publicaţia Sunday Times au dat-o în judecată pe Grace Mugabe. Dar, din păcate, Ministerul Justiţiei din Hong Kong, guvernat de legea chineză după ce a devenit teritoriu al acestei ţări, a motivat, într-un comunicat transmis agenţiei Associated Press că "Grace Mugabe nu poate fi arestată sau ţinută în detenţie deoarece beneficiază de imunitate diplomatică potrivit legii, privind jurisdicţia în materie penală".
NEBULOASĂ
Comunicatul ministerului din Hong Kong i-a nemulţumit pe englezi. "Asta nu e justiţie", a declarat Jones agenţiei AP. "Dacă va reveni în Hong Kong, i se va permite în continuare să atace pe oricine are ea chef, scăpând de orice răspundere?", a mai comentat fotoreporterul britanic. Michael Sheridan, unul dintre corespondenţii din străinătate ai aceleiaşi publicaţii britanice, a comentat că atacul comis de nevasta preşedintelui african împotriva colegului său este, de fapt, "un atac criminal neprovocat împotriva presei".
La rândul său, Law Yuk-kai, directorul Monitorului pentru Drepturile Omului din Hong Kong, afirmă că Grace Mugabe era în vacanţă, nu în vizită oficială şi nici în misiune diplomatică în Hong Kong, ca să poată beneficia de imunitate diplomatică.
SUBSTRAT POLITIC
Robert Mugabe (85 de ani) a fost acuzat că a subminat economia din Zimbabwe, până la prăbuşire, că împiedică dezvoltarea unui sistem democratic în ţară, precum şi că s-a aflat la originea multor asasinate politice ale membrilor şi susţinătorilor opoziţiei din Zimbabwe. Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni membrilor regimului său, inclusiv interdicţii de călătorie şi îngheţare de bunuri aflate în străinătate.
China a fost aspru criticată pentru că susţine regimuri africane dictatoriale, datorită prezenţei unor reprezentanţi ai acestora pe teritoriul chinez, chiar dacă în luna iulie Beijingul împreună cu Moscova au votat o rezoluţie ONU susţinută de americani, prin care s-a propus impunerea sancţiunilor asupra lui Mugabe şi a 13 reprezentanţi ai regimului său.
Citește pe Antena3.ro