În ceea ce priveşte dosarul ţiganilor, "nu a existat nicio stigmatizare", a declarat preşedintele francez.
"Dacă există un rom în situaţie ilegală ministrul de Interne are datoria de a-l repatria în România. Indiferent dacă eşti rom sau nu, normele Republicii trebuie respectate", a firmat Sarkozy, adăugând: "Nu am fost ales pentru a respecta legea? Vivianne Reding a făcut o comparaţie ruşinoasă şi deranjantă, nu numai pentru evrei, ci pentru toţi cei care au trăit Shoah".
Reding, care este comisar european pentru Justiţie şi vicepreşedinte al Executivului UE, a provocat nemulţumirea Parisului realizând în septembrie o paralelă între repatrierea ţiganilor bulgari şi români şi deportarea minorităţilor, în special evrei şi ţigani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Franţa a desfiinţat sute de tabere ilegale de ţigani şi a repatriat, de la începutul anului, peste 8.000 de cetăţeni de această etnie în ţările de origine, România şi Bulgaria.
Parisul a fost ameninţat cu declanşarea unei proceduri de infringement pentru aplicarea insuficientă a unei directive europene din 2004, privind libera circulaţie a cetăţenilor UE.
Citește pe Antena3.ro