x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy, găsit vinovat de conspirație criminală în dosarul finanțării libiene

Nicolas Sarkozy, găsit vinovat de conspirație criminală în dosarul finanțării libiene

de Redacția Jurnalul    |    25 Sep 2025   •   12:30
Nicolas Sarkozy, găsit vinovat de conspirație criminală în dosarul finanțării libiene

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat de conspirație criminală într-un proces în care el și colaboratorii săi au fost acuzați că au încheiat un pact de corupție cu regimul dictatorului libian Muammar Gaddafi pentru finanțarea campaniei prezidențiale din 2007.

Sarkozy a fost însă achitat de alte trei acuzații majore: corupție pasivă, deturnarea de fonduri publice libiene și finanțarea ilegală a campaniei electorale, anunță The Guardian.

Fostul președinte francez va face imediat apel împotriva verdictului, iar sentința nu a fost încă anunțată.

Procurorii au susținut că Sarkozy și anturajul său au încheiat un „pact de corupție” cu Gaddafi în 2005. În schimbul banilor, regimul libian a cerut favoruri diplomatice și reabilitarea imaginii internaționale a dictatorului.

După ce a devenit președinte în 2007, Sarkozy l-a invitat pe Gaddafi într-o vizită de stat la Paris, fiind primul lider occidental care îi acorda acest statut după izolarea sa din anii 1980.

Ironic, în 2011 Sarkozy a condus atacurile aeriene NATO care au dus la căderea lui Gaddafi.

Colaboratorii lui Sarkozy au primit și ei condamnări: Claude Guéant pentru conspirație și corupție, Brice Hortefeux pentru conspirație, în timp ce Éric Woerth a fost achitat.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy conspiratie criminala