Celebrele tricouri Nike care au imprimate cu litere însângerate textul “Boston Massacre” şi a căror istorie numără 35 de ani, nu vor mai fi fabricate de compania de articole sportive din cauza dublului atentat la linia de sosire a maratonului din Boston, soldat cu trei morţi şi aproape 200 de răniţi, transmite ABC News. Unul dintre cei mai mari producători din lume de îmbrăcăminte sport - compania Nike - a suspendat fabricarea de tricouri din seria “Boston Massacre”, întrucât inscripţia a căpătat o dublă semnificaţie după sângeroasele atentate de acum o săptămână.
Un purtător de cuvânt al Nike a declarat pentru ABC că lansarea celebrelor tricouri a avut loc cu mulţi ani în urmă cu ocazia victoriei repurtate de clubul de baseball “New York Yankees” asupra clubului din Boston, “Red Sox”, în anul 1978. Atunci, jucătorii din New York i-au bătut de patru ori la rând pe adversarii lor din Boston, iar apoi au devenit campioni mondiali la baseball. În pofida faptului că tradiţia acestor tricouri numără 35 de ani şi acestea se bucură în continuare de cerere mare din partea fanilor clubului “New York Yankees”, compania a decis să evite o situaţia stânjenitoare şi a sistat producţia lor. Nike nu doar că a suspendat producţia de noi tricouri cu faimoasa inscripţie, ci a retras din vânzare toate articole aflate pe rafturile magazinelor.