x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi acuzații de nereguli financiare împotriva Nissan și a lui Carlos Ghosn

Noi acuzații de nereguli financiare împotriva Nissan și a lui Carlos Ghosn

11 Ian 2019   •   11:00
Noi acuzații de nereguli financiare împotriva Nissan și a lui Carlos Ghosn

Procurorii niponi au formulat vineri noi acuzaţii de nereguli financiare împotriva Nissan, a lui Carlos Ghosn şi a omului său de încredere, Greg Kelly, legate de modul de raportare a pachetului salarial al lui Ghosn în anii financiari 2016, 2017 şi 2018, transmit DPA şi Reuters. 

De asemenea, fostul preşedinte al Nissan este acuzat de abuz de încredere în formă agravată, a anunţat procuratura din Tokyo. 

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că a omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde yeni (38 milioane euro, 44 miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015 

În decembrie, procurorii au anunţat că în 2008 Ghosn ar fi transferat către Nissan pierderile din investiţiile personale, în valoare de 16,6 milioane de dolari, şi a provocat pagube producătorului auto din cauza unei plăţi către un om de afaceri din Arabia Saudită. 

Echipa de avocaţi a anunţat că va solicita eliberarea din arest a lui Ghosn. 

Procurorii niponi susţin că Ghosn a fost arestat din cauza riscului de a fugi din Japonia şi de a ascunde dovezile. 

Arestarea a şocat industria auto mondială, în condiţiile în care acesta este recunoscut drept cel care a salvat Nissan de la faliment şi a transformat alianţa Renault-Nissan în cel mai mare producător auto mondial. 

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. 

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

AGERPRES

×