x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi lovituri aeriene în sudul Ucrainei. Mai multe victime sunt la Nikolaiev

Noi lovituri aeriene în sudul Ucrainei. Mai multe victime sunt la Nikolaiev

29 Iun 2022   •   11:00
Noi lovituri aeriene în sudul Ucrainei. Mai multe victime sunt la Nikolaiev
Sursa foto: Agerpres

Cel puțin două persoane au murit și altele au fost rănite în urma atacurilor aeriene rusești care au vizat sudul Ucrainei, anunță autoritățile regionale, potrivit Sky News.

Două persoane au murit miercuri în urma unei lovituri aeriene asupra unei clădiri rezidențiale din Nikolaiev

Alte trei persoane au fost rănite în timpul aceluiași atac, a declarat guvernatorul regional Vitaly Kim.

Oficialul nu a precizat dacă a fost vorba de o lovitură cu bombă sau cu rachete.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina