x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi măsuri de securitate în Turcia, după atentatul de la Ankara

Noi măsuri de securitate în Turcia, după atentatul de la Ankara

20 Feb 2016   •   20:20
Noi măsuri de securitate în Turcia, după atentatul de la Ankara

Guvernul turc a decis să ia noi măsuri de securitate pe plan naţional după atentatul cu maşină capcană de joi care a provocat moartea a 28 de persoane în centrul Ankarei, a anunţat sâmbătă prim-ministrul turc, relatează AFP.

"Ne îndreptăm spre modificări în materie de securitate", a declarat Ahmet Davutoglu la finalul unei reuniuni de cinci ore la Ankara cu responsabili din domeniul securităţii naţionale, anunţând pregătirea în acest scop a unui "plan de acţiune" antiteroristă.

Ahmet Davutolgu a precizat că numărul forţelor de ordine va fi crescut şi că acestea vor fi "mai vizibile" în misiunea lor, făcând apel la toţi turcii să le ajute.

"Organizaţiile teroriste încearcă să provoace un traumatism şi haos în rândul populaţiei. Trebuie să ajutăm cu toţii forţele de securitate. Niciun concept de securitate nu poate reuşi fără susţinerea poporului", a spus şeful guvernul islamo-conservator.

El a respins revendicarea atentatului de către o mişcare radicală kurdă a atentatului, insistând că atacul a fost comis de Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi de combatanţii kurzi sirieni din Unităţile de protecţie a poporului (YPG), pe care artileria turcă îi bombardează de o săptămână.

"S-a determinat cu claritate că acest atentat terorist este opera PKK-YPG", a spus el.

Şoimii libertăţii din Kurdistan (TAK), o grupare apropiată de PKK potrivit Ankarei, a revendicat vineri atentatul şi a avertizat că există riscul unor noi atacuri în Turcia.

22 de suspecţi au fost arestaţi în cadrul anchetei privind atentatul care s-a produs în centrul capitalei turce şi a vizat vehicule militare, a adăugat Davutoglu.

El a reamintit că atentatorul sinucigaş a fost un sirian de 23 de ani, Salih Necar, prezentat ca un apropiat al YPG. "Am determinat fără cea mai mică urmă de îndoială identitatea sa după un deget şi o parte a mâinii sale", a declarat Ahmet Davutoglu.

Sursa - Agerpres

×