x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi reguli de intrare în Muntenegru: Rezultat negativ al unui test tip PCR

Noi reguli de intrare în Muntenegru: Rezultat negativ al unui test tip PCR

24 Dec 2020   •   15:26
Noi reguli de intrare în Muntenegru: Rezultat negativ al unui test tip PCR
Sursa foto: Hepta

Intrarea în Muntenegru se poate face doar în baza unui pașaport aflat în termen de valabilitate și a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, care să nu fie mai vechi de 72 ore la momentul intrării în această țară, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile muntenegrene au revizuit condițiile de intrare a persoanelor în Muntenegru, noile condiții intrând în vigoare începând cu data de 25 decembrie 2020. Astfel, începând cu această dată, intrarea în Muntenegru se poate face doar în baza unui pașaport aflat în termen de valabilitate și a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, care să nu fie mai vechi de 72 ore la momentul intrării în Muntenegru. Pentru cetățenii străini/ români cu domiciliul/reședința în Muntenegru se acceptă și rezultatul pozitiv al unui test de anticorpi pentru SARS-CoV-2 clasa IgC prin test ELISA”, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, noile măsuri se aplică pentru toate persoanele care călătoresc în perioada următoare în Muntenegru, fie că au domiciliul sau reședința în statele sau regiunile incluse pe „lista verde”, pe care este inclusă și România, sau în statele sau regiunile incluse pe „lista galbenă″, cât și pentru cetățenii muntenegreni care au călătorit în statele sau regiunile respective în perioada de 15 zile anterior intrării în Muntenegru.

„Obligativitatea deținerii unui test nu se aplică persoanelor aflate în tranzit, membrilor corpului diplomatic, misiunilor/organizațiilor internaționale acreditate în Muntenegru și minorilor până în 5 ani. Cu referire la condițiile de tranzit, se recomandă tuturor cetățenilor români care intenționează să se deplaseze în Muntenegru în perioada următoare, să nu staționeze mai mult de 12 ore în țări/zone aflate pe lista galbenă, iar la punctele de trecere a frontierei să prezinte pașaportul pentru a evita să fie plasați în autoizolare/carantină instituționalizată. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Podgorica: 00382 20 618 041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 00382 69 871 760. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51922 și http://podgorica.mae.ro/”, potrivit MAE.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: muntenegru test covid-19