x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături la cinci zile după seismul din Japonia

O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături la cinci zile după seismul din Japonia

de Redacția Jurnalul    |    07 Ian 2024   •   22:40
O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături la cinci zile după seismul din Japonia
Sursa foto: Hepta

O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături în Japonia, la cinci zile după seismul puternic care a lovit această ţară şi în urma căruia au murit cel puţin 126 de persoane, informează DPA.

Femeia a fost descoperită sâmbătă sub ruinele unei case prăbuşite în oraşul de coastă Suzu (vest), a relatat duminică Agenţia japoneză de presă Kyodo.

Primele 72 de ore sunt cruciale în căutarea supravieţuitorilor. Dacă persoanele prinse sub dărâmături nu sunt salvate în acest interval, şansele lor de supravieţuire sunt reduse dramatic.

Bilanţul deceselor în urma seismului cu magnitudinea 7,6 produs în prima zi a anului a urcat la 126, iar peste 200 de persoane sunt în continuare date dispărute, a relatat agenţia de presă niponă Kyodo, citând autorităţile locale.

Seismul a provocat pagube semnificative şi incendii în prefectura Ishikawa, cea mai grav afectată. Distribuirea ajutoarelor este dificilă din cauza drumurilor avariate în urma seismului. Circa 30.000 de persoane sunt găzduite în aproximativ 370 de adăposturi în Ishikawa, potrivit Kyodo. 

 

 

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: nonagenara daramaturi seism japonia