x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condițiilor din închisoare

Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condițiilor din închisoare

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2024   •   13:15
Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condițiilor din închisoare

Anders Behring Breivik, criminalul care a omorât 77 de persoane, dă în judecată statul norvegian fiind nemulțumit de condițiile din închisoare. El cere să se pună capăt izolării sale, inclusiv în ceea ce privește comunicațiile.

Anders Behring Breivik, extremistul care a ucis 77 de persoane într-un atac armat în Norvegia în 2011, cere luni instanței să pună capăt izolării sale în închisoare, spunând că astfel îi sunt încălcate drepturile, potrivit Reuters.

Bărbatul de 44 de ani dă statul în judecată în încercarea de a ridica restricțiile asupra legăturilor sale cu lumea exterioară.

Un deceniu de izolare „fără interacțiune semnificativă” a avut un impact devastator asupra sa, a argumentat avocatul lui Breivik pentru tribunalul districtual din Oslo.

„Acum este dependent de medicamentul pentru depresie pentru a trece peste zilele de închisoare”, a spus avocatul.

În replică, avocații care reprezintă Ministerul Justiției spun că Breivik trebuie ținut separat de restul celor închiși din cauza amenințării pe care o reprezintă.

Audierea va avea loc luni, iar verdictul judecătorului va fi anunțat peste câteva săptămâni.

Breivik a ucis opt persoane cu o mașină-bombă la Oslo, apoi a împușcat alte 69, majoritatea adolescenți, într-o tabără de tineri a Partidului Laburist, în cel mai sângeros atac, în timp de pace, din Norvegia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: anders breivik behring inchisoare