Vorbind la o rețea de televiziune nou creată în regiune, Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile instalate de Rusia, a declarat, potrivit CNN: „Următorul pas va fi o ofertă de a emite pașapoarte ale Federației Ruse pentru toată lumea. Cred că anul acesta vom începe deja să eliberăm pașapoarte".
El a precizat că nu va fi obligatoriu pentru locuitorii din regiune să obțină pașapoarte rusești.
La începutul zilei de miercuri, noua conducere instalată de Rusia în regiunea Herson a declarat că intenționează să facă o cerere oficială de a deveni parte a Federației Ruse, potrivit unei declarații pe un nou canal Telegram care pare să aibă legătură cu administrația pro-rusă.
(sursa: Mediafax)