Două trenuri s-au ciocnit luni seară la Washington, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a 70.
Locomotiva unuia dintre trenuri a intrat în garnitura din spate a celuilalt, plin cu pasageri, care circula la o oră de vârf, în apropiere de staţia Fort Totten Metro.
Manipulantul locomotivei, o femeie de 42 de ani, se numără printre cei nouă morţi. Autorităţile federale au afirmat că accidentul de luni seară este "cel mai grav accident din istoria de 33 de ani a acestui sistem de tranzit" la suprafaţă, potrivit site-ului postului de televiziune wusa.com. Surse din cadrul serviciilor de intervenţie au mai precizat că, între cei 70 de răniţi, şase au răni grave şi se află la spital, în stare critică.
Ambele trenuri circulau în acelaşi sens spre Union Station, iar primul s-a oprit puţin înainte de a intra în staţia Fort Totten. Cel de-al doilea a venit din spate cu viteză atât de mare încât a ajuns cu locomotiva peste primul tren. Numărul morţilor în acest accident este mai mare decât al celor din accidentul petrecut la 13 ianuarie 1982 în apropiere de staţia Union. Atunci şi-au pierdut viaţa trei persoane.
Citește pe Antena3.ro