Noua Zeelandă va redeschide frontierele pentru turiștii vaccinați începând din anul 2021, la circa doi ani după ce le-a închis la începutul pandemiei de COVID-19.
Persoanele care ajung în această țară vor fi incluse într-una din cele trei categorii de risc: scăzut, mediu şi ridicat, care le va permite fie intrearea liberă, fie carantină instituționalizată timp de 14 zile.
Totuși, cei care vin din state cu risc mediu sau ridicat și trebuie să stea în carantină timp de 14 zile ar putea să stea în propriile locuințe.
Gestionarea pandemiei este considerată un succse însă vaccinarea este scăzută, motiv pentru care autoritățile au decis ca, din luna septembrie, să fie imunzate toate persoanele de peste 16 ani cu tratamentul dezvoltat de Pfizer/BioNTech