Noul şef al guvernului spaniol, socialistul Pedro Sanchez, va începe sâmbătă, la Paris, un turneu diplomatic european, care îl va duce apoi la Bruxelles, Berlin şi Lisabona, a anunţat joi biroul său de presă, într-un comunicat, informează AFP.
"Cu această agendă europeană foarte plină, Pedro Sanchez vrea să-i facă să înţeleagă pe partenerii săi că Spania reîncepe să aibă un rol activ pentru construirea unei Uniuni mai puternice şi mai solidare", se spune în comunicat.
Sanchez va fi primit sâmbătă, la Paris, de preşedintele francez Emmanuel Macron, înainte de a participa, duminică, la Bruxelles, la summitul european asupra migraţiilor şi dreptului de azil, convocat în ultimul minut de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Sanchez va avea marţi, la Berlin, o întrevedere cu cancelarul federal german, Angela Merkel. Discuţiile cu Merkel, slăbită politic după 13 ani în care s-a aflat la putere, vor avea loc într-un moment în care ea se află sub o puternică presiune în ţara sa în problema migraţiei.
După Consiliul European din 28 şi 29 iunie, Sanchez se va deplasa la Lisabona, unde va avea o întrevedere cu omologul său portughez Antonio Costa.
În comunicat, premierul spaniol promite "să conlucreze strâns cu partenerii săi, pentru a fi în fruntea căutării de răspunsuri la marile provocări cu care se confruntă Uniunea", citând în special "mişcările de migraţie, recuperarea şi consolidarea drepturilor sociale şi întărirea statului providenţă".
Sanchez a preluat funcţia de premier la 2 iunie, după votarea unei moţiuni de cenzură a socialiştilor care l-a destituit pe conservatorul Mariano Rajoy, ale cărui poziţii au fost puternic afectate de condamnarea partidului său într-un mega-proces de corupţie. În ultimii şase ani cât s-a aflat la putere, Rajoy a exercitat doar un rol discret pe scena europeană.
În timp ce mai multe ţări europene au adoptat o linie dură împotriva primirii de refugiaţi, Sanchez a impresionat după ce a venit la putere prin acceptarea ca nava Aquarius să acosteze la 17 iunie în portul spaniol Valencia, cu 630 de migranţi la bord, după ce Malta şi Italia au refuzat să-i primească.
Guvernul său socialist a anunţat că va restaura accesul la sănătatea publică pentru migranţii ilegali. El intenţionează, de asemenea, să desfiinţeze sârmele ghimpate de pe gardurile înalte ce separă Marocul de enclavele spaniole Ceuta şi Melilla, care le cauzează migranţilor răni uneori mortale.