Thomas Markle o va conduce pe fiica sa Meghan la altar în ziua căsătoriei sale cu prinţul Harry, pe 19 mai, iar cei doi părinţi ai miresei "vor juca un rol important" în acea zi, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, citat de AFP.
"În dimineaţa nunţii, dna (Doria) Ragland va călători cu dra Markle în maşină până la castelul din Windsor", la circa 30 de kilometri vest de Londra, unde va avea loc ceremonia, a precizat purtătorul de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă. În ceea ce-l priveşte pe dl Markle, de care dna Ragland este divorţat, "el o va conduce pe fiica sa la altar în capela Saint George".
Luna trecută, fratele vitreg al viitoarei mirese, Thomas Markle Junior, s-a plâns presei că el şi tatăl său nici măcar nu au fost invitaţi la nuntă. Palatul Kensington a refuzat să precizeze vineri dacă alţi membri ai familiei lui Meghan Markle vor fi prezenţi la ceremonie.
În plus, într-o scrisoare deschisă adresată prinţului Harry la 26 aprilie, Thomas Markle Junior îi spunea acestuia că nu este "prea târziu" să anuleze nunta cu Meghan, pe care a calificat-o drept "o femeie insensibilă, superficială şi pretenţioasă care îşi va bate joc de dvs".
Thomas Markle şi Doria Ragland vor ajunge în Marea Britanie în săptămâna nunţii, "ceea ce va permite membrilor familiei prinţului Harry, printre care regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwall şi ducii de Cambridge, să petreacă timpul cu ei înainte de ziua cea mare".
Meghan, care este americană, a decis să nu aibă o domnişoară de onoare. "Ea are multe prietene apropiate şi nu vrea să aleagă între ele", potrivit purtătorului de cuvânt.
Harry şi Meghan, care vor petrece noaptea de dinainte de ceremonie separat, aşa cum o cere tradiţia, nu vor pleca imediat în luna de miere. Primul lor angajament oficial în calitate de cuplu îi aşteaptă la doar câteva zile după căsătorie.
După ceremonie, prevăzută să aibă loc între orele 11:00 şi 12:00 GMT, cuplul va parcurge Windsor în caleaşcă timp de circa 25 de minute, după care tinerii vor reveni la castel unde îi vor aştepta cei 600 de invitaţi la un dineu.
În plus, 2.640 de persoane au fost invitate în parcul castelului pentru a asista la sosirea viitorilor mirilor şi a invitaţilor lor, precum şi la procesiunea în caleaşcă. Aceste persoane vor trebui însă să-şi aducă propriul coş de picnic cu acest prilej. Printre aceste persoane se vor afla 1.200 de membri ai publicului şi angajaţi sau voluntari la organizaţii caritabile.
În afara zidurilor castelului poliţia aşteaptă prezenţa a 100.000 de persoane la Windsor, unde multe dintre ele îşi vor petrece noaptea. Pentru această ocazie vor fi puse în circulaţie trenuri suplimentare şi va fi creată o parcare de 6.000 de locuri.
De asemenea, de-a lungul procesiunii vor fi instalate ecrane, iar în centrul localităţii vor fi arborate fanioane şi drapele.AGERPRES