Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Că au fost un milion, sau doar 500 de mii, nimeni nu poate spune cu exactitate câți oameni au venit luni dimineață la jurământul lui Obama. Dar pot spune cu certitudine că au venit toți cei care au regretat că au stat acasă la primul jurământ din 2009.
M-am trezit la ora 4:00, ca să fiu acolo la 7:00. La fel ca mine au făcut sute de mii de oameni. Cei care au venit din statele învecinate au parcat în hoteluri din Washington, D.C. Faptul că metrourile nu au fost pline la capacitate e dovadă că localnicii au cam stat acasă.
În fața porților de pe esplanada Capitoliului, acolo unde Barack Obama urma să jure cu mâna pe două Biblii, oamenii au făcut cozi de câte doi kilometri lungime și trei metri lățime. Unii au venit cu copii mici în brațe, un gest destul de inuman, considerând temperatura sub zero grade, aglomerația și orele de așteptat.
Lângă noi, cei care eram parcați la coadă, pompierii și paramedicii făceau întrecere cu mașinile de golf, bișnițarii vindeau nasturi cu Obama, mănuși și ciorapi, iar oamenii în general erau veseli și liniștiți. Odată deschise porțile, coada s-a epuizat rapid. Am fost cu toții percheziționați la piele, iar drept recompensă agenții de securitate s-au ales cu câteva sticle de whiskey colectate de la clienți, parcate frumușel sub tejghea.
Istorie în reluare
Spun că n-au fost mai mult de 500.000 de oameni la Inaugurare pentru că s-a văzut mult loc liber. În zona Gold, unde am fost trimiși împreună cu vreo 20.000 de oameni, aveai loc să joci fotbal. Oamenii au parcat fie pe iarbă, ori pe covorul din plastic amenajat special, și au continuat somnul întrerupt la 4:00 dimineața. Până la jurământ mai aveam ore bune de așteptat, cam încă patru. Majoritatea celor din zona noastră au fost americani veniți din sudul țării. ”Am pierdut în 2009. Am vrut să vin atunci, când s-a făcut istorie, dar soțul meu a fost împotrivă,” spune Connie, o americancă de origine africană, dolofană și cu o personalitate puternică. ”De data aceasta i-am spus că dacă e cazul, merg din Jackson, Mississippi, pe jos până în Washington, că nu vreau să mai ratez ocazia o dată.” Din fericire, soțul lui Connie a crezut-o pe cuvânt și a însoțit-o. E pentru prima dată când femeia iese din statul ei de baștină și călătorește în țară. A văzut Capitala pentru prima dată, a văzut recent-turnata statuie a lui Martin Luther King Jr. și a învățat istoria țării la fața locului. ”E impresionant să văd locurile acestea, să învăț despre fiecare președinte pe care l-am avut și cum a contribuit la facerea Uniunii.” Pe timpul inaugurării, Connie a strigat din toți plămânii, a aplaudat și a plâns. E bucuroasă că a reușit să fie parte din istorie, istorie în reluare.
Două ore mai târziu, zona Gold arăta ca după război. Corpuri leșinate, late pe jos, înfofolite în folie de aluminiu, în blănuri sau pături. Entuziasmul înghețat de dimineață se topise în numai două ore de așteptare sub îngânarea cuminte a cântecelor patriotice și religioase din difuzoare. Și liniște, multă liniște.
Au venit la Capitoliu, să îl vadă la televizor
”Nu mai vine Obama odată?” protestau copiii sub șâșâitul părintesc. ”Vine, vine, dar când e programat”, li se răspundea.
Când au început să apară oficialitățile în scenă, lumea s-a trezit. Au întors cu toții ochii către ecranul uriaș din dreapta noastră și am privit cu spatele la Capitoliu, deși acolo se petrecea acțiunea. Nimeni nu putea vedea nimic din spatele peretelui antiglonț, și mai ales cu schela construită chiar în fața balconului unde Obama trebuia să își depună jurământul.
Când apărea în scenă vreun republican, lumea huiduia. ”Huoooo!” Când apăreau de-alde Pelosi, Reid, și alți socialiști, lumea aplauda și țipa isterizată de bucurie.
Jurământul lui Obama a fost aplaudat cuminte. Discursul lui a fost ascultat în liniște, și cu inima. Am văzut oameni clar atinși de încărcătura semnificativă a cuvintelor lui. I-au capturat fiecare cuvânt și l-au stocat în minte. Paradoxal, chiar și în momentul în care președintele a vorbit despre acceptarea homosexualilor și lesbienelor ca membri ai societății cu drepturi depline, lumea a aplaudat. Am spus că majoritatea celor de lângă mine erau negri, o minoritate care în general respinge ideea de diversitate sexuală, în special din cauza legăturii strânse pe care o are cu Biserica și Dumnezeu.
Căscatul lui Sasha Obama
Solemnitatea momentului a fost stricată de un râs copios în momentul în care fetița cea mică a cuplului Obama a fost prinsă căscând somnoroasă în timp ce tatăl său vorbea cu ardoare despre viitor, țară și progres civil.
Odată ce ultimele cuvinte au fost rotite de președinte, aproximativ jumătate din mulțime și-a luat tălpășița și-a pornit spre case. Amelia, o femeie înaltă și solid construită, vrea să împărtășească momentul cu cineva. Mă întreabă dacă poate să vorbească cu mine. E din Panama, a venit cu familia când avea 17 ani, iar acum America este țara ei, casa ei. E mândră de discursul președintelui, de faptul că a putut să-l onoreze cu prezența, chiar și dacă nu l-a putut privi de aproape. A respirat același aer cu el. ”Discursul președintelui e motivul pentru care am venit aici. M-a emoționat profund și sper că toți locuitorii acestei țări apreciază libertățile de care ne bucurăm noi, pentru că multe țări au drepturile și liebrtățile pe care le avem noi, drept cetățeni americani. De aceea am venit astăzi aici tocmai din Miami, să fiu alături de președinte.”
Români la inaugurare
Ruth este profesoară și îmi spune că știe cel puțin două românce în școala ei, una dintre ele premiată la nivel național. ”Am simțit că președintele mi-a vorbit direct, mie, ca american, ca locuitor al acestei țări. Îl apreciez pentru spiritul său și inspirația de a ne uni toți, americani indiferent de rasă, orientare sexuală sau politică. Știu că avem puterea să împlinim acest lucru și sper ca și copiii mei de acasă să fi ascultat acest discurs, să fi înțeles. A participa la o Inaugurare Prezidențială este un moment istoric pe care fiecare american trebuie să îl facă măcar o singură dată în viață.”
Am întâlnit și români la Inaugurare. Am avut cu mine steagul României atașat de rucsac și nu a durat mult până când prima româncă m-a tras de haină. ”România? Sunteți din România?”, m-a întrebat Anca Giurgiulescu. Tânăra domnișoară este din New York și a hotărât pe ultima sută de metri să vina la Inaugurare. Este prima inaugurare prezidențială la care participă, deși a votat pentru Obama și în 2008. ”Îl susțin pentru că este un președinte cu care am multe în comun în ce privește viziunea pentru educație, sănătate.” Anca are prieteni în Washington, D.C. care au invitat-o, iar biletele în zona Gold le-a obținut gratis cu o seară înainte.
”Ne plimbam în zona Capitoliului, când un domn ne-a oprit să ne dea biletele. A spus că nu au reușit să le distribuie la timp.” Zona Gold este zona în care și echipa noastră a primit acreditare. Însă noi a trebuit să ne zbatem, să insistăm cu ajutorul Ambasadei României și cu intervenția Departamentului de Stat american pentru a oține intrare la ceremonia de învestire. Prezența mass-media la acest eveniment a fost atât de mare, încât Biroul de Presă al Senatului a eliminat mulți dintre reprezentanții organizațiilor străine, între care România și Turcia. Și asta ca, în final, să aflăm că organizatorii nu au reușit să distribuie biletele de participare la timp.
Pe cealaltă româncă am întâlnit-o pe traseul paradei inaugurale. Și ea s-a oprit surprinsă și a întrebat în românește. Camelia Maianu a venit din Pennsylvania să-l vadă pe președinte. Îi este greu să găsească cuvintele când vorbește de eveniment, nu pentru că a rămas atât de impresionată, ci pentru că nu mai vorbește românește de 33 de ani. A plecat din țară împreună cu familia sa, ca refugiați pe motive de religie. ”Este deosebit de frumos să fii parte dintr-un moment special alături de sute de mii de oameni și am foarte multă emoție. M-a impresionat în special faptul că președintele ne-a amintit din nou să fim cu toții uniți, ca țară.”
Obama sărbătorea în timp ce naţiunea îngheţa
Parada Inaugurală a început cu o oră întârziere, pentru că președintele și invitații săi la prânzul de la Capitoliu au uitat să se uite la ceas și că sute de oameni așteaptă în frig. Între timp nervii unor s-au întins la maxim. Unii s-au certat, aproape că s-au luat la bătaie. Noroc că toată ruta a fost împânzită de polițiști, armată și serviciul secret. Curios de-a dreptul a fost faptul că membrii serviciului secret chiar s-au purtat extrem de civilizat cu oamenii. Cei care au dezamăgit au fost unii voluntari ce au făcut parte din echipa organizatorică. Mulți dintre ei nu au avut habar ce înseamnă să te oferi serviciului public, de dimineață de la ora 5 și până seara la nouă. Politețea se terminase, iar cuvintele jignitoare au cam ieșit pe bandă rulantă. Acreditările de presă primite de la Comisia Inaugurală au folosit, mai degrabă, ca barieră și nu unealtă de acces în zone privilegiate. Din nou, a trebuit să insist cu tărie, să implic ajutorul unui membru al Serviciului Secret și al unui polițist pentru a convinge o voluntară să îmi dea acces pe ruta paradei. ”Dar numai dacă nu intri în fața oamenilor!” m-a avertizat ea.
Din fericire, în momentul în care am deschis camera video și am făcut un stand-up, oamenii au venit la mine singuri și mi-au dat acces la stradă.
Voluntariat extrem
Tot voluntariat au făcut și mii de polițiști a căror misiune a fost să păzeacă mulțimea și să o țină la distanță de ruta paradei. Un polițist care a apărut în mai toate fotografiile mele pentru că nu s-a mișcat din locul alocat, s-a deschis la vorbă. ”Am fost plantat aici de la 5 dimineața. Nu am făcut nici un pas stânga sau dreapta. Iar mâine dimineață mergem cu toții la serviciu.” Nu doar atât, dar toți cei ce el nici nu au putut admira parada sau limuzina prezidențială când au trecut pe lângă noi, pentru că trebuia să stea cu spatele tot timpul.
Din nefericire, președintele nu a ieșit din mașină când a ajuns în dreptul nostru. ”Iată cum am făcut eu opt ore pe drum sperând să-i prind în poză și am ratat momentul,” spune un fotograf profesionist, și pleacă imediat ce cortegiul prezidențial a dispărut din dreptul nostru.
După trecerea cortegiului prezidențial a mai dispărut o bună parte din mulțime. Cea mai frumoasă parte a ceremoniilor de inaugurare s-a desfășurat, în mare parte, fără spectatori. Așa că polițistul din fața mea și-a mai permis din când în când să tragă cu ochiul la performerii din stradă.
Însă cei mai admirați din toată parada au fost, în afară de președinte, un grup de negri a căror misiune era să curețe murdăria lăsată în urmă de cai. Oamenii din tribune s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat cu tot respectul. Muncitorii, ca respect, au făcut plecăciuni în fața mulțimii.
