Mai mulţi sadomasochişti au răspuns la un anunţ postat de către o fermieră austriacă aflată în căutare de clienţi, însă în loc de tratamentul la care au sperat, bărbaţii s-au trezit puşi să presteze diverse activităţi la fermă în costumaţie fetiş, relatează Der Spiegel, citat de agerpres.ro.
Femeia de 35 de ani, care se prezenta drept "dominatrix", promitea potenţialilor clienţi "o disciplină strictă" la ferma sa din nord-estul Austriei.
Circa 15 bărbaţi au răspuns la anunţul postat pe Internet, iar trei au acceptat oferta. Cu toate acestea, clienţii nu au primit "ceea ce negociaseră", a explicat pentru Der Spiegel un purtător de cuvânt al poliţiei din Austria Inferioară, confirmând relatările apărute în mass-media din această ţară în ultimele zile.
Bărbaţii s-au trezit expediaţi la diverse activităţi la ferma din apropierea oraşului St. Pölten, fiind puşi, spre exemplu, să taie lemne goi sau să tundă gazonul în timp ce purtau măşti negre pe faţă.
De fapt, comentează publicaţia germană, clienţii s-au trezit în situaţia de a plăti pentru "privilegiul" de a presta munci agricole.
"Bărbaţii purtau hainele care se poartă în astfel de cercuri - piele, haine din plastic şi măşti", a declarat purtătorul de cuvânt menţionat.
Potrivit Der Spiegel, nu este clar cât de mult au plătit bărbaţii, însă după o săptămână, aceştia şi-au dat seama că au fost păcăliţi şi au refuzat să mai lucreze.
"O plângere legală a fost depusă la Parchetul General împotriva femeii pentru prostituţie ilegală", a adăugat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că acest caz este vechi de peste un an şi că nu înţelege de ce mass-media din Austria face vâlvă acum în jurul său. Femeia, mamă a doi copii, trecea printr-un divorţ şi avea nevoie de bani.