x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O femeie a fost arestată pentru că a condus în stare de ebrietate... un cal

O femeie a fost arestată pentru că a condus în stare de ebrietate... un cal

04 Noi 2017   •   13:30
O femeie a fost arestată pentru că a condus în stare de ebrietate... un cal

Atunci când te afli în stare de ebrietate, să te urci pe cal în loc să conduci un autovehicul poate părea o idee bună. Poliţia din Florida nu este însă de aceeaşi părere şi a arestat o femeie care călărea în stare de ebrietate. 

Donna Byrne, de 53 de ani, a fost arestată joi pentru "conducerea unui cal în timp ce se afla sub influenţa alcoolului", a anunţat vineri, într-un comunicat, biroul şerifului din comitatul Polk, din centrul Floridei (sud-est). 

Ea mai fost acuzată şi de neglijenţă faţă de un animal, pentru că nu şi-a protejat în mod corect calul cu care se deplasa pe şosea. Calul ar fi putut din acest motiv să fie rănit sau omorât, a apreciat poliţia. 

Potrivit poliţiei, care a intervenit după ce a fost sesizată de un trecător, femeia de peste 50 de ani mirosea a alcool atunci când a fost plasată în detenţie. 

"Dna Byrne nu era, în mod evident, în stare să se deplaseze pe stradă. S-a pus în pericol nu numai pe sine, ci şi calul şi toate persoanele care circulau pe această stradă care este în general foarte frecventată", a spus şeriful Grady Judd. 

Calul a fost plasat într-un adăpost pentru animale al biroului şerifului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: stare de ebrietate condus cal florida