x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O femeie s-a infiltrat în școala prințului George

O femeie s-a infiltrat în școala prințului George

15 Sep 2017   •   21:20
O femeie s-a infiltrat în școala prințului George

Femeia arestată în această săptămână pentru pătrundere ilegală în şcoala prinţului George din Londra este o fană înfocată a familiei regale, a declarat vineri mama ei pentru cotidianul The Sun, relatează AFP. 

Femeia de 40 de ani, care s-a prezentat ca vindecătoare, a fost arestată miercuri după ce a reuşit să pătrundă în două rânduri în stabilimentul privat foarte select St Thomas's Battersea. 

Louise Chantry a fost pusă în libertate sub cauţiune între timp, a anunţat poliţia, care a suspectat iniţial o tentativă de furt. 

"Nu i-ar fi făcut niciodată rău lui George. Ea pur şi simplu iubeşte familia regală şi pe copii", a declarat mama sa, Rhona Crawford, pentru The Sun. 

Ea a adăugat că prinţul William, soţia lui Kate şi copiii lor George şi Charlotte "reprezintă familia ideală pe care ar fi vrut s-o aibă", adăugând că obsesia ei era similară cu cea pe care unii britanici au avut-o pentru prinţesa Diana, care a murit în 1997. 

"Este o poveste cu zâne, o feerie", a mai spus ea. 

Louise Chantry s-a despărţit recent de soţul ei după şase ani de căsnicie şi nu are copii. 

După arestarea sa, Scotland Yard a anunţat o revizuire a măsurilor de securitate de la St Thomas's Battersea, unde anul şcolar costă în jur de 18.000 de lire sterline (19.600 de euro). 

George, în vârstă de patru ani, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a început şcoala pregătitoare la 7 septembrie. 

Strănepotul reginei Elisabeta a II-a şi nepotul prinţului moştenitor Charles va petrece un an în această clasă, în care este numit George Cambridge, după care va începe şcoala primară la vârsta de cinci ani, aşa cum este obiceiul în Marea Britanie.AGERPRES

×